Avand in vedere situatia prezentata ieri in cadrul conferintei de presa de la Primaria Timisoara, privind problemele existente pe raza municipiului referitoare la necesitatea prezentei in zonele centrale si in parcurile din oras a organelor de ordine, precum si neregulile constatate in unele situatii pana acum, viceprimarul orasului, domnul Adrian Orza, a fost astazi prezent la sediul Politiei Comunitare Timisoara. Domnia sa a participat la instruirea care se face zilnic la intrarea in schimbul II a agentilor, pentru a sublinia unele aspecte care trebuie urmarite in strada de politistii comunitari, zonele in care au fost constatate probleme, dar si modul in care politistul comunitar trebuie sa se comporte in momentul in care ia contact cu cetateanul. In aceasta perioada numarul de politisti comunitari prezenti in teren se va majora, vor fi marite efectivele prezente in patrulare in centrul orasului si, dupa ce de ieri in Parcul Central au fost instituite patrule permanente, vor fi introduse posturi si in celelalte parcuri pentru prevenirea si contracararea actelor de vandalism, de tulburare a linistii si ordinii publice,de nepastrare a curateniei. De asemenea, pe langa schimburile I si II, politistii comunitari vor fi prezenti pe strada si in schimbul III, pe timp de noapte.
Sursa: Primaria Timisoara