Sefii din Primaria Timisoara au lasat, ieri, tot si s-au reunit sa discute cu Marian Iancu si cu alti oficiali ai Clubului Poli si potentiali investitori, din SUA, vreme de vreo doua ore, despre "Cartierul Viola", pe care Iancu, adica Clubul Poli, in asociere cu Consiliul Local Timisoara, vor sa il ridice prin zona Ovidiu Balea, teren mult ravnit de revendicatori. La usa secretarului primariei, Ioan Cojocari, de altfel un impatimit al fotbalului si mare parior, s-a facut in acest rastimp coada, in aceasta perioada fiind organizate numeroase concursuri. La discutiile despre viitorul "Cartier Viola" - stadion, locuinte, parcuri, hotel, scoala - au participat primarul Gheorghe Ciuhandu, viceprimarul Adrian Orza, arhitectul-sef al orasului, Sorin Ciurariu, secretarul Ioan Cojocari si reprezentantii conducerii Politehnica. La finele acestei luni, consilierii vor avea "proiectul viola" pe masa.
SC FCU Politehnica Timisoara & Invest SA a depus o scrisoare de intentie la Primaria Timisoara, prin care isi manifesta intentia de a se asocia cu Consiliul Local Timisoara si de a crea o noua persoana juridica, un SA, in vederea realizarii "Cartierului Viola": stadion, locuinte, parcuri, hotel, scoala... Cartierul ar urma sa se intinda pe o suprafata de 120-150 de hectare, in zona Mehala, mai precis pe strada Ovidiu Balea, in spatele actualei Piete de Gros.
Procese? "Nesemnificativ!"
Investitorul, respectiv clubul, ar urma sa vina cu banii, iar primaria cu terenul. Problema este ca terenul din Ovidiu Balea a fost revendicat, in ultimii ani, de Asociatia Concordia, care s-a declarat mostenitoarea fostei Asociatii comunale de pasunat a Timisoarei, iar in prezent municipalitatea se judeca individual cu membrii acestei asociatii sau urmasii acestora, existand mai multe procese pe rol. Cei care se declara mostenitorii fostei asociatii de pasunat solicita cotele de pasune cu care sustin ca au contribuit la pasunea comunala, astazi terenuri de valoare, tinand cont ca in zona exista toate retelele edilitare, iar drumul spre Sacalaz va fi largit la patru benzi. Secretarul Primariei Timisoara, Ioan Cojocari, nu-si face griji pentru aceste procese: "Nesemnificativ! Au pierdut pe asociatie si acum ne judecam individual cu ei, avem vreo 6-7 procese, dar, oricum, 180 de hectare erau ale primariei, cand s-a infiintat asociatia de pasunat. Problema e ca ei ne-au blocat CF-ul cu aceste procese. In ceea ce priveste celelalte retrocedari, avem mai multe variante de terenuri: cel de la Covaci, cel pe care prefectul a spus ca ni-l va da la Sanandrei, cel pe care il vom primi de la Agronomie, unul la Ghiroda", ne-a declarat, ieri, Cojocari...
Stirea completa in: Ziua de Vest Timisoara