Inca de la inceputul regionalizarii serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare, 1 februarie 2010, Aquatim a infiintat un dispecerat regional care sa preia reclamatiile clientilor din toate localitatile in care societatea opereaza. Reclamatiile sunt transmise in cel mai scurt timp catre formatiile si echipajele de interventie de la sucursale, astfel incat timpul de rezolvare al avariilor sau defectelor sa fie minim. De asemenea, sucursalele au fost dotate cu echipamente si utilaje pentru realizarea intretinerii curente, preventive si corective, precum si cu echipe specializate in interventii rapide, in caz de urgente.
Astfel, de la inceputul lunii octombrie, echipele de interventie ale Aquatim au efectuat o serie de lucrari de intretinere si reparatii la reteaua de alimentare cu apa rece in localitatile din jurul municipiului Timisoara, arondate acestuia.
De asemenea, in localitatea Recas au fost reparate 7 defecte de conducta si unul de bransament, in Sacalaz au fost remediate 3 defecte de conducta, 2 de bransament si unul la un camin de apometru , in Ghiroda si Mosnita Noua s-au reparat cate un defect de bransament. De asemenea, in localitatile Izvin si Bencecu de Sus s-au remediat defecte de conducta, iar in Murani a fost reparat un defect la caminul de apometru.
Semnalarea defectelor a fost facuta fie de cetatenii din localitatile respective prin anuntarea dispeceratului central la numarul de telefon 0256-201.362, fie de reprezentantii Aquatim din teren care efectueaza verificari periodice la retelele de alimentare cu apa rece din localitatile arondate Timisoarei.
Dr. ing. Ilie Vlaicu
Director General
Sursa: Primaria Timisoara