Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal

Euroinstal - Aeroterme si convectoare, Aparate de aer conditionat, Boilere, Calorifere, Cazane, Centrale termice, Panouri radiante, Panouri solare, Pompe de apă, hidrofoare, Pompe de caldura, Radiatoare, Sobe si seminee, Termostate, Tevi si robineti, Ventilatoare
https://euro-instal.ro

Cramele Recas, out of stock la nici o luna de la lansarea noului vin rosu

Cramele Recas, out of stock la nici o luna de la lansarea noului vin rosu

Detalii stire

Categorie
Stiri afaceri - economie
Modificat
acum 1 an si 2 luni
Vizualizari
1845

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Compania Cramele Recaş a lansat pe 19 iunie, o nouă gamă de vinuri roșii, SELENE. Colecția a venit în completarea portofoliului de vinuri premium, adresate industriei HoReCa. Însă, la nici o lună de la lansare, la Cramele Recaș, stocul de 6628 sticle de vin Selene Fetească Neagră s-a terminat ieri, 17 iulie. Având în vedere că este mijlocul verii, când conduce detașat consumul de vinuri albe, pentru crama bănănățeană, acest “out of stock” reprezintă o adevărată reușită și un succes neașteptat.

Selene Fetească Neagră este personificarea unei senzații pe care a avut-o Hartley Smithers, vinificatorul australian al Cramelor Recaș, când a descoperit adevăratul potențial al soiului port-drapel al României. Vinul se găsește încă în restaurante și în magazinele specializate, însă stocul la cramă este epuizat complet. În curând, însă, va fi lansat SELENE Cabernet Sauvignon, un vin pregnant, baricat 12 luni în butoaie de stejar din pădurea franceză Jupille, sub atenta îndrumare a sicilianului Vito Gambino, vinificatorul cramei Planeta.
Prin toate vinurile produse, Cramele Recaș nu doar că încearcă să transmită un mesaj al calității, dar și dorește a mulțumi factorilor care stau la baza vinului creat. Astfel, această gamă este închinată amurgului și tuturor celor care au avut încredere în vinurile produse la Recaș, de-a lungul timpului.

Conceptul Selene, în completare cu Sole, celebrează acest “savoir vivre” al serilor târzii. La fel cum Sole înseamnă Soare, înseamnă optimism, bucurie, căldură, atitudine şi poftă de viaţă, Selene înseamnă să învingem toridul, să ne bucurăm de răcoarea plăcută și de lumina Lunii, înseamnă pasiune și intensitate.

Pentru a păstra caracterul vinurilor, dar și pentru a atinge un nou nivel de calitate, 2013 este anul în care Cramele Recaș a apelat la mai multe colaborări cu specialiști străini:

David Cowderoy - Formarea lui David a început la Chapel Down, unde a lucrat ca producător până la sfârşitul anilor 1999, în acelaşi timp colaborând cu ţări precum Argentina, Chile, Franţa şi România.

David Colin Lockley şi-a început cariera de producător de vinuri la crama sud-africană Blaauwklippen, acumulând o experienţă care acoperă de la cultivarea propriu-zisă a strugurilor, până la producerea de vinuri variate, inclusiv spumante. Oenologul a fost premiat constant pentru vinurile produse. La Cramele Recaș, David se va ocupa de tot vinul îmbuteliat, de la recoltă, cupajare și control de calitate, până la partea de achiziție și de dezvoltat noi tehnologii de viticultură pentru parcelele destinate vinurilor de top. De asemenea, David îl va asista pe Hartley Smithers și va fi oenolog permanent la Cramele Recaș.

Diego Tomassi, profesor de viticultură la Universitatea Padova din Italia, consultant viticultural la Masi, consultant cu care Cramele Recaș lucrează deja de doi ani și care ajută menținerea calitatății viței de vie și a strugurilor.

Cramele Recaş, societate româno-britanică, deține aproximativ 1000 ha de viță de vie și reprezintă unul din principalii producători de vin din România. Încă de la început, activitatea Cramelor Recaş a fost îndreptată spre crearea de vinuri deosebite, îmbinând tehonologia modernă cu cea tradițională, spre soiuri de struguri atent selecţionate şi spre ideile şi experienţa unor vinificatori cu renume.

Anunt Diamant Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat

Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
https://musatoiu.com