Clubul Rotary Cetate Timişoara organizează în fiecare an câte un eveniment de top. 2012-2013 nu face excepţie mai ales că în decembrie se împlinesc 10 ani de la chartare (înfiinţare). Gala CNR Unesco - Rotary Cetate Timişoara este dedicată unei cauze care ne preocupă sub mai multe aspecte –indirect, vorbim despre educaţie –care ar trebui să stea la baza formării oricărui om, la baza formării acelei societăţi moderne şi civilizate pe care ne-o dorim. Mai există şi aspectul uman : vorbim de nişte copii care merită să aibă condiţii decente în şcolile în care învaţă. Gala de anul acesta încununează cu succes proiectul “Zece şcoli de nota 10” prin care ne dorim să rezolvăm punctual problemele şcolilor de la sate, aflate într-o situaţie nefericită – lipsa unor minime condiţii igienico-sanitare. Copiii din şcolile româneşti trebuie să aibă şanse egale nu doar la educaţie ci şi la condiţiile de şcolarizare. Pentru a da randament şi a face performanţă, elevii au nevoie de un mediu care să le asigure buna pregătire. Alături de partenerii noştri – CNR Unesco, Enel Distribuţie Banat SA, Porsche Timişoara, dealer Skoda şi Audi şi Maxagro Gătaia - până acum am reuşit să ducem la bun sfârşit : Şcoala cu clasele I-IV şi Grădiniţa cu program normal din Butin, plus amenajarea parcului din proximitatea acestora, Şcoala cu clasele I-IV şi Grădiniţa cu program normal Şemlacu Mare, Grădiniţa cu program normal – Sculea, toate din comuna Gătaia. În acest moment sunt în desfăşurare lucrări la Şcoala cu clasele I-IV din Bethausen. Anul acesta sărbătorim un deceniu. Au fost 10 ani cu proiecte extraordinare. Am demonstrat că ştim să facem lucruri în folosul comunităţii. Am arătat nu doar voinţă ci şi spirit de echipă. Suntem mai mult decât colegi, suntem o familie. Vom avea un moment deosebit prin care să marcăm această aniversare. Pe 8 decembrie suntem onoraţi şi de prezenţa Guvernatorului Districtului 2241 România şi Republica Moldova, dl. Daniel Radu Popescu. La Gala CNR Unesco – Rotary Cetate Timişoara vor fi alături de noi maestrul Gheorghe Zamfir, trupa Pasărea Colibri şi alţi invitaţi surpriză. Vom avea o aniversare de ţinută! Le mulţumim celor care sunt deja alături de noi pentru acest eveniment: Enel Distribuţie Banat SA, Gauss, Fireshow, Maxagro, Cons Electrificarea Instal.
Vă mulţumim!
Echipa Rotary Cetate Timişoara Horaţiu Rada – preşedinte Mihai Ritivoiu – vicepreşedinte Gheorghe Fernea - vicepreşedinte Ilie Truţ - secretar Cristian Grădinaru – responsabil Fundaţia Rotary Mihnea Onofrei – trainer Andreea Lutz – trezorier Amalia Matei - responsabil PR.