Facultate din cadrul
Universitatii Politehnica din Timisoara.
Momente importante in evolutia Facultatii de Constructii si ArhitecturaScoala Politehnica din Timisoara a functionat pana in anul 1941 cu Facultatea de Electromecanica care avea 2 specializari: mine-metalurgie si electromecanica, cand prin Decretul Lege nr. 3134/11 noiembrie 1941 al Consiliului de Ministri, se infiinteaza Facultatea de Constructii cu specializarea Constructii civile si industriale. Prin infiintarea acestei facultati, s-a realizat si visul pentru care profesorul Victor Vlad, unul din ctitorii de marca ai Scolii Politehnice, militase aproape 20 de ani.
Facultatea de Constructii in anii '50
Dupa reforma invatamantului din 1948, invatamantul de constructii din Timisoara a cunoscut o dezvoltare si o diversificare continua in ceea ce priveste forma de invatamant (zi, seral, fara frecventa), durata studiilor (lunga, scurta durata), conditiile de admitere precum si sectiile de specializare.
Din anul 1948, in cadrul facultatii functioneaza doua sectii de specializare:
1. constructii civile si industriale;
2. constructii hidrotehnice.
In anul universitar 1953-1954, se infiinteaza sectia de Alimentari cu apa. In anul 1957, sectia de Constructii civile si industriale, devine sectia de Constructii civile, industriale si agricole, tot in acest an in locul sectiilor de Constructii Hidrotehnice si Alimentari cu apa se infiinteaza o singura sectie, cea de Constructii si instalatii hidrotehnice.
Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice din zona de vest a tarii, solicita si diversificarea activitatii de pregatire a specialistilor, in acest sens, in Facultatea de Constructii se infiinteaza in anul universitar 1962-1963 o sectie de Hidrotehnica agricola, iar in anul universitar 1963-1964 se infiinteaza sectia de Drumuri si poduri.
Facultatea de Constructii in anii ´60
In anul 1968-1969, sectia de Hidrotehnica agricola isi schimba profilul in sectia de Imbunatatiri funciare, iar sectia de Drumuri si poduri devine sectia de Cai ferate, drumuri si poduri.
Incepand cu anul universitar 1954-1955, s-a infiintat la sectia de Constructii Civile industriale si agricole, cursuri fara frecventa, iar in anul 1961-1962 a inceput lichidarea lor si infiintarea la aceeasi sectie a cursurilor serale cu durata de 6 ani.
In anul universitar 1968-1969 in cadrul facultatii se infiinteaza sectia de subingineri la specialitatea Constructii civile si industriale atat la cursurile de zi cat si la cele serale. Concomitent cu crearea cursurilor serale la subingineri, in toamna lui 1968 a inceput si lichidarea cursurilor serale pentru ingineri la aceeasi sectie.
Facultatea de Constructii – ASPC
In anul 1970 se infiinteaza sectia de Conductori arhitecti cu o durata de scolarizare de 3 ani care functioneaza pana in anul 1982, cand se desfiinteaza. Este de remarcat faptul ca o parte insemnata din absolventii acestei specializari isi continuau studiile la Institutul de Arhitectura “Ion Mincu” din Bucuresti.
Incepand cu anul universitar 1977-1978 in cadrul facultatii se infiinteaza specializarea de Instalatii pentru constructii. In anul 1978 se reinfiinteaza sectia de ingineri cursuri serale la specializarile Constructii civile, industriale si agricole, iar in 1979 la specializarea de Cai ferate, drumuri si poduri.
In anul 1990 se infiinteaza specializarea de Arhitectura cu durate de 6 ani. In acelasi an, specializarile din domeniul Hidrotehnic se separa si se infiinteaza Facultatea de Hidrotehnica.
In anul 1991 in cadrul facultatii se infiinteaza profilul de Geodezie cu specializarea Cadastru si specializarea Inginerie civila cu limba de predare engleza si germana.
Din anul universitar 1993-1994 in cadrul facultatii incepe sa functioneze si invatamantul de scurta durata, astfel: 1993 se infiinteaza Colegiul de comunicare profesionala, in 1994 Colegiul tehnic de constructii cu specializarile: Tehnologia constructiilor si Organizarea si economia constructiilor, in anul 1998, Colegiul de arhitectura, iar in 1999 Colegiul de drumuri si poduri.
In anul 1998 se schimba titulatura in Facultatea de Constructii si Arhitectura in loc de Facultatea de Constructii.
Facultatea de Constructii in prezent
Din anul 1994 functioneaza in cadrul facultatii ciclul de Studii aprofundate cu durata de 1 an, care in anul 1998 au devenit Studii aprofundate – Master cu durata de 2 ani. Incepand cu anul universitar 2001, in cadrul facultatii functioneaza cursuri de Master cu durata de 1 an, avand urmatoarele directii de specializare:
1. Infrastructuri pentru transporturi;
2. Structuri si tehnologii noi pentru constructii;
3. Reabilitarea constructiilor;
4. Probleme speciale de inginerie geotehnica;
5. Optimizarea si modernizarea sistemelor de instalatii;
6. Restaurarea ambientelor si cladirilor istorice;
7. Advanced building technologies and management;
8. Managementul international al calitatii constructiilor metalice sudate;
9. Evaluarea proprietatilor imobiliare;
10. Urbanism si amenajarea teritoriului.
Pentru personalul didactic din invatamantul liceal de constructii, in cadrul facultatii functioneaza cursuri de perfectionare, examene pentru definitivat si acordarea de grade didactice. De asemenea, pentru perfectionarea profesionala a specialistilor din proiectare si productie functioneaza cursuri postuniversitare si pregatirea prin doctorantura, facultatea avand 17 conducatori de doctorat in domeniul Ingineria Constructiilor.
Facultatea de Constructii si Arhitectura are in prezent un numar de 7 domenii de specializare in invatamantul de lunga durata de 5 ani, si 5 domenii de specializare la invatamantul de scurta durata de 3 ani.
Pana in anul 2001, cand au trecut 60 de ani de la infiintarea facultatii, au absolvit 12 480 de specialisti, din care:
In toata aceasta perioada (1941-2001) toti factorii implicati in formarea specialistilor din domeniul constructiilor au militat pentru un invatamant universitar deschis, prezent in framantarile vietii in asa fel incat specialistul sa se integreze in crizele si schimbarile vietii reale, sa anticipeze si sa gaseasca solutii prin inventivitate, informare, dezvoltare si receptivitate.
Marele dascal, Iuliu Hatieganu, obisnuia sa spuna ca “Valoarea profesorilor sta in valoarea elevilor sai”.
In perioada actuala in facultate studiaza peste 1700 de studenti la invatamantul de lunga si scurta durata, din care peste 200 sunt studenti cu taxa, pregatirea acestor studenti este asigurata de 138 cadre didactice titulare, circa 30 de cadre didactice asociate si 63 persoane din categoria personalului ajutator (TESA).