Echipa campaniei Help25 continuă să ducă la îndeplinire două dintre cele mai importante obiective propuse, respectiv oferirea de mamografii gratuite femeilor cu venituri reduse sau fără venituri din Regiunea de Vest și demararea programului de educație pentru sănătate.
În cursul lunii septembrie a anului trecut, Asociația OncoHelp a decis ca, pentru fiecare mamografie efectuată contra cost, să ofere cadou un voucher pentru o mamografie gratuită, destinatara fiind, bineînțeles, o femeie defavorizată social. Mai mult, persoana care își face o mamografie contra cost poate alege cui să ofere cadou mamografia gratuită, Asociația OncoHelp semnând, în acest sens, convenții de colaborare cu DGASPC Timiș, AJOFM Timiș și Fundația „Pentru Voi”, primele doamne urmând să fie selectate dintre beneficiarele aflate în evidența acestor instituții.
Astfel, la finele anului trecut și la începutul anului 2016, reprezentanții Asociației OncoHelp au oferit câteva zeci de vouchere gratuite pentru realizarea de mamografii, acestea urmând să aibă ca și destinatare femeile aflate în centrele rezidențiale ale DGASPC Timiș, femei care sunt în evidența AJOFM Timiș ca fiind șomere și fără venituri, precum și beneficiare ale Fundației „Pentru Voi”. Pe parcursul anului 2016, în funcție de nevoile partenerilor, Asociația OncoHelp va mai oferi vouchere gratuite pentru femeile defavorizate, precum și pentru alte femei care fac parte din categoria de risc.
În paralel cu această acțiune, chiar din primul trimestru al acestui an, vom demara programul de informare și depistare precoce a cancerului la sân. Acest program va fi derulat alături de partenerii campaniei, respectiv de companii și instituții care înțeleg conceptul de responsabilitate socială și care doresc să ofere angajatelor lor șansa la o viață cât mai sănătoasă. Concret, reprezentanții Asociației se vor deplasa la instituțiile partenere și vor susține seminarii gratuite de informare și educație pentru sănătate, ce vor include inclusiv noțiuni de auto-palpare și care vizează identificarea primelor semne care ar putea anunța existența unui cancer la sân.
Campania „Help25” a demarat în 1 octombrie 2013 şi este destinată conştientizării şi informării cu privire la cancerul la sân, având ca principale obiective implementarea unui program de screening cu privire la această boală, precum şi strângerea de fonduri necesară achiziţionării unui mamograf pentru Asociaţia OncoHelp.

Bratu Ion Tiberiu - profesor doctor din Timisoara - chirurgie estetica
www.brol.ro
Spitalul MedLife Medici’s Timisoara - spital multidisciplinar cu dotări ultramoderne care oferă servicii medicale integrate, de la diagnostic la tratament personalizat.
www.medlife.ro/spitalul-medlife-med...
Asociatia Peter Sport si Beraria MGM Bastion din Timisoara va invita sa participati la Cupa de table Beraria MGM care se va desfasura in 14 noiembrie 2026 cu incepere de la ora 13:00. Se acorda premii in bani pentru primii 5 clasati. Taxa de participare este de 50 lei.
bahuczki.ro
Alexandru Mușătoiu Cabinet de Avocat Timișoara - Alexandru Mușătoiu este membru al Baroului Timiș. Cabinetul de avocat a fost fondat în anul 2006, poziționându-se în segmentul cu cei mai buni și serioși avocați din Timișoara.
musatoiu.comEducatie pentru sanatate si mamografii gratuite
Detalii stire
| Categorie | Stiri afaceri - economie |
|---|---|
| Adăugat | 29.01.2016 |
| Modificat | 29.01.2016 |
| Vizualizări | 794 |
Prezentare stire

Oferim publicitatea online prin intermediul site-urilor: timisoreni.ro, bucuresteni.ro, aradeni.ro, roportal.ro, clujeni.com, ghid-constructii.ro etc, medicina-umana.ro si constanteni.ro suport clientului pentru o promovare de calitatea in mediul online.
www.timisoreni.ro/publicitate
Detectiv Premium Timisoara - este o agenție de investigații private autorizată, specializată în servicii profesionale de supraveghere, documentare și analiză operativă la nivel național. Oferim soluții avansate pentru persoane fizice și companii, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.
detectivpremium.ro/detectiv-particu...
Firma din Timisoara ofera servicii de curatat tapiterie auto la domiciliu. Solutii profesionale, special folosite pentru prevenirea deteriorarii materialului, pastrarea culorilor si a aspectului de nou si indepartarea mirosurilor neplacute; spalat + uscat tapiteria cu ajutorul aspiratorului injectie-extractie.
