Timisoara
Se afişează 351-360 din 420 rezultate.
  • 0

  • Vineri 12 aprilie 2019
  • Concursurile naționale organizate de Universitatea Politehnica Timișoara cu ocazia evenimentului „Politehnica - un pas spre viitorul tău” se bucură de o popularitate tot mai mare în rândul elevilor de liceu care, în acest an, s-au înscris într-un număr record, de circa 1500, aproape cât o admitere. Este încă o dovadă a aprecierii de care are parte UPT la nivel național.
  • 0

  • Joi 22 noiembrie 2018
  • Universitatea Politehnica Timişoara organizează joi, 15 noiembrie 2018, de la ora 16:00, în Sala Mare a Senatului Universității Politehnica Timișoara, Piața Victoriei, nr. 2, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa doamnei prof.em.dr.habil. Gyde Hansen.
  • 0

  • Vineri 17 august 2018
  • În data de 14 august 2018, un grup de vietnamezi a vizitat Universitatea Politehnica Timișoara. Din grupul de 20 de persoane, 16 sunt foști studenți ai Institutului Politehnic „Traian Vuia”, cum se numea instituția în perioada 1969 – 1974, când studiau la Timișoara. Dintre aceștia, 5 au absolvit Facultatea de Chimie, iar 11 pe cea de Construcții.
  • 0

  • Joi 28 septembrie 2017
  • La inițiativa COSPol (Convenției Organizațiilor Studențești din Politehnică), cele mai frecvente întrebări ale studenților politehniști își găsesc răspuns rapid și facil prin intermediul aplicației mobile Student UPT. Aplicația creată de Bogdan Budescu, student în anul 3 la Facultatea de Automatică și Calculatoare, și Gheorghe Dârle, student în anul 2 master la Facultatea de Automatică și Calculatoare, are multiple funcționalități utile oricărui student. Dintre acestea menționăm:
  • 0

  • Joi 18 aprilie 2019
  • La Facultatea de Management în producție și Transporturi din cadrul Universității Politehnica Timișoara s-a derulat, în 16 aprilie 2019, prima activitate din cadrul campaniei „De Paște, dăruiește bucurie!”, aflată la prima ediție. Elevii din satul Ezeriș au vizitat, cu această ocazie, mai multe obiective.
  • Top 5 materiale didactice necesare pentru școală
  • 0

  • Vineri 3 iunie 2022
  • Începerea școlii/grădiniței poate fi una dintre cele mai mari aventuri pe care le va trăi copilul tău. Atâtea informații noi la care va avea acces, atâtea experiențe alături de colegi și de profesori, tabere și excursii interesante. Dar pentru ca totul să reprezinte o adevărate plăcere ...
  • 0

  • Marti 26 martie 2019
  • Trashtagchallenge, o provocare care s-a viralizat pe rețelele de socializare din toată lumea, a ajuns și la Timișoara, prin intermediul studenților de la UPT. #Trashtagchallenge este provocarea de a face curățenie în natură prin strângerea gunoaiele aruncate. Cei care participă la acest challenge (își) fac o poză cu un loc plin de gunoaie și o altă poză cu același loc curățat.