Timisoara
Se afişează 141-150 din 437 rezultate.
  • 0

  • poze 2
  • Vineri, 6 octombrie 2017, Noaptea Albă a Galeriilor invită publicul timișorean la cele mai noi evenimente de artă contemporană românească și internațională. Un accent deosebit anul acesta este pus pe evenimentul din Timișoara care coincide cu desfășurarea Art Encounters, cel ma amplu eveniment de artă contemporană organizat vreodată în România.
  • Vineri 6 octombrie 2017
  • 0

  • poze 1
  • Fundația Timișoara 89, prieten la nevoie, locul unde viața-i viață oricât de greu i-ar fi, vă invită joi, 16 iunie, la retrospectiva anului și la decernarea diplomelor Meritul Umanitar
  • Joi 16 iunie 201618:30
  • Fara poza
  • 0

  • Universitatea de Vest Timișoara, prin Fundația UVT, în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara ( Universitatea Populară Timișoara) și cu Primăria Municipiului Timișoara desfășoară în perioada iunie-decembrie 2016 proiectul cultural ,,Conferințele publice de joi seara ale Universității de Vest Timișoara”.Proiectul face parte din activitățile de responsabilitate social-comunitară prin care sprijinim demersul „Timișoara-capitală culturală europeană 2021”.
  • Joi 16 iunie 201618:00-19:30
  • 0

  • poze 1
  • Platforma de cercetare Elfriede Jelinek și Centrul de cercetare Elfriede Jelinek organizează la Teatrul German de Stat din Timișoara (TGST) în 9 și 10 iunie 2016 un simpozion interdisciplinar cu titlul „SCHREIBEN ALS WIDERSTAND. Elfriede Jelinek & Herta Müller“ [„SCRISUL CA REZISTENȚĂ. Elfriede Jelinek & Herta Müller“].
  • Joi 9 iunie 2016 - Vineri 10 iunie 2016