Timisoara
Se afişează 241-250 din 582 rezultate.
  • 0

  • În data de 3 Aprilie 2017, Fundaţia „Pentru Voi” din Timişoara, Federaţia Incluziune România, Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist şi Federaţia Dizabnet vor organiza acţiunea de protest “Floarea albastră” : persoane cu autism vor dărui guvernanţilor venitul lor pe o zi, sub forma unei flori albastre de „Nu mă uita”, cu solicitarea creşterii indemnizaţiei persoanelor adulte cu autism.
  • Luni 3 aprilie 2017
  • Floare contra SMS pentru sustinerea Campaniei Help25
  • 0

  • Help25 este o campanie destinată conştientizării şi informării cu privire la cancerul la sân, care are ca principale obiective implementarea unui Program de screening cu privire la această boală, precum şi strângerea de fonduri necesare achiziţionării unui mamograf.
  • Miercuri 12 februarie 2014 - Vineri 14 februarie 201416:00 - 20:00
  • Forumul Regional de Dezbateri Academice pentru Incepători 2016
  • 0

  • Asociația Regională de Dezbateri, Oratorie și Retorică din Banat vă invită la prima competiție regională din acest an: Forumul Regional de Dezbateri Academice pentru Începători 2016. Evenimentul va avea loc între 25 și 27 noiembrie, iar gazda noastră în acest an va fi Liceul Teoretic „Grigore Moisil”.
  • Vineri 25 noiembrie 2016 - Duminica 27 noiembrie 2016
  • Free Hugs - Imbratisari Gratuite Timisoara - editia IV
  • 0

  • Ca in fiecare an, va invitam in Piata Operei, Duminica in 4 Decembrie 2016, la ora 16.00 sa oferim o imbratisare, cuiva care are nevoie, unui suflet infrigurat de frigul de-afara sau cuiva care poate n-a mai primit o imbratisare de ani de zile...
  • 0721408725
  • Duminica 4 decembrie 201616:00-19:00
  • +1

  • Dr. nutriționist-dietetician Iren Alexoi și Supermămica alergătoare Diana Amza te invită la un seminar interactiv în care să descoperi trucuri pentru a-ți amplifica frumusețea și strălucirea interioară.
  • Miercuri 2 martie 201618:30-21:00
  • 0

  • În contextul expoziției internaționale HEINRICH SCHLIEMANN – DESCOPERITORUL TROIEI, găzduită în premieră națională de Muzeul Național al Banatului Timișoara, vizitatorii au privilegiul de a redescoperi câteva dintre cele mai reprezentative repere din istoria Greciei preistorice, în cadrul unui nou eveniment.
  • Miercuri 29 noiembrie 201717:00
  • Fuckup Nights Timisoara vol 12
  • -1

  • Fuckuppers din toată Timișoara, strigăm adunarea! De data aceasta, cu o dublă misiune: Să celebrăm așa cum se cuvine eșecul, acea înfrângere sau acel insucces care ne-a făcut să ne luăm cu mâinile de cap, dar fără de care nu am fi atins succesul. Să vorbim despre visuri, despre încercări, despre pagube și să învățăm, de la cei mai experimentați în fuckups, cum să le depășim, să ne continuăm drumul mai precauți și mai înțelepți.
  • Joi 25 iulie 201919:00-22:00
  • 0

  • Celebra atletă și campioană olimpică Gabriela Szabo vine vineri, 27 mai 2016, la Iulius Mall Timişoara, unde va participa la un eveniment caritabil, alături de alţi adepţi ai sportului și vieții sănătoase.
  • Vineri 27 mai 2016
  • Fara poza
  • 0

  • IULIUS MALL TIMIȘOARA va găzdui miercuri, 5 noiembrie 2014, Gala de Premiere a Consiliului Judeţean al Elevilor. La eveniment, care va începe la ora 16.00, la demisol, vor participa aproximativ 200 de tineri de la liceele din Timişoara.
  • Miercuri 5 noiembrie 201416:00