Timisoara
Se afişează 161-170 din 616 rezultate.
  • -1

  • În 1-2 iunie la Aerodromul Aviaţiei Utilitare din Timişoara, Calea Torontalului Km 3, vor avea loc demonstraţii de zmeie înălţate de invitaţii internaţionali ai festivalului.
  • Luni 28 mai 2018 - Sambata 2 iunie 2018
  • 0

  • Liga Studenților din Facultatea Electrotehnică şi Electroenergetică din cadrul Universității Politehnica Timişoara organizează anual „Cupa Poli”, un eveniment cu tradiție, care anul acesta a ajuns la ediția cu numărul XXI. Competiția reunește studenți și elevi dornici să se confrunte atât pe terenul de sport, cât și în fața calculatorului, în competiții online.
  • Luni 16 aprilie 2018 - Duminica 20 mai 2018
  • Fara poza
  • 0

  • În perioada 18 - 20 mai 2018, la Timișoara se va desfășura turneul final al Campionatului Național Universitar al României la fotbal, competiție organizată de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar din România (FSSU), Ministerul Educaţiei Naționale (MEN), Federația Română de Fotbal (FRF) și Universitatea Politehnica Timişoara (UPT).
  • Vineri 18 mai 2018 - Duminica 20 mai 2018
  • Junior Bike Maraton Timisoara
  • -1

  • Junior Maraton este organizat de Clubul Sportiv Tibiscus în parteneriat cu Muzeul Satului Bănăţean si Ranger Junior, iar organizarea evenimentului este posibilă datorită implicării companiei ELBROMPLAST-PLASTIVALOIRE, sponsorul evenimentului.
  • Duminica 13 mai 201810:00