În 16-18 octombrie, la Cinema Timiș, spectatorii sunt așteptați să descopere un program special care îmbină muzica și filmul: un concert live, un documentar despre natură în avanpremieră, un musical pe cât de celebru pe atât de amuzant și, pentru prima dată, un întreg sezon dintr-un serial cult, pe marele ecran.
Saraab e o carte în care totul e realitate, exact în măsura în care totul e irealitate, în care totul e adevăr și neadevăr, viață și text. O carte a celor de lângă noi, a celor pe care îi cunoaștem prea puțin și nu-i înțelegem deloc. Odată ajuns dependent, rămâi dependent. Odată ajuns pe stradă, ești întotdeauna pe stradă. E o carte ce neagă cuvântul și ornamentele lui, adică literaritatea.
Peste 3.555 de elevi sunt deja înscriși în programul educațional al expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare. Participarea este gratuită, pe bază de programare prealabilă, datorită sprijinului Fundației Alber, partener educație copii și tineri al expoziției.
În această toamnă, Classix ajunge pentru prima dată la Timișoara, în cadrul parcursului național Classix Lab 2026, un program dedicat educației, producției artistice și dezvoltării profesionale în domeniul muzical. Întâlnirea cu publicul timișorean are loc joi, 8 octombrie 2026, de la ora 19:30, la Sinagoga din Cetate, cu concertul Hymne à l’amour, susținut de Duo Minerva din Austria.
Galeria Logart inaugurează noul an expoziţional cu un eveniment intitulat TRUE COLOURS, care conţine picturi create de Maria Bunaş printr-o sintetică abordare cromatică pe pânză. Lucrările realizate de Maria Bunaş au întotdeauna o poveste, minim un foarte mic detaliu inedit, o gama cromatică bine echilibrată, forme simplificate şi o sinteză matur aşezată care produce stabilitate şi echilibru vizual.
Sâmbătă, 26 septembrie 2026, la Librăria Cartea de Nisip din Timișoara, a avut loc lansarea volumului „Brâncuși inspiră poezie”, rezultat al unui proiect cultural-educațional derulat de Asociația Culturală In Ars Veritas, cu finanțarea Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Tineret în Acțiune 2026.
Muzeul Național de Artă Timișoara omagiază memoria maestrului Caravaggio și anunță lansarea oficială a catalogului expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană”.
Procesul pornește de la experiența Capitalei Europene a Culturii și privește mai departe: cum poate cultura să fie prezentă în viața orașului și mai accesibilă oamenilor din toate cartierele. Timișoara 2040 va lua în considerare atât infrastructura și activitatea culturală existente, cât și locurile și comunitățile care au nevoie de mai multe oportunități de participare.
Proiectul „Teatru în dialog”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și implementat de Teatrul German de Stat Timișoara (TGST), a continuat în 13 septembrie cu maratonul de lecturi al textelor de teatru scrise de adolescenți în cadrul laboratorului de scriere dramatică. Evenimentul a reunit aproape 100 de elevi din Timișoara, Reșița, Arad și Târgu Mureș, și a oferit participanților ocazia de a-și prezenta creațiile în fața unui public, într-un context dedicat dialogului d
Începând de miercuri, 30 septembrie, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine pentru al cincilea an consecutiv la Timișoara, cu câteva dintre cele mai apreciate documentare din selecția ediției a 19-a. Ediția locală se desfășoară până pe 3 octombrie la Cinema Studio, Cinema Victoria și, în premieră, la Cinema Johnny din cartierul Freidorf, extinzând astfel activitățile OWR în trei zone diferite ale orașului.
Între 2 și 4 octombrie, Noaptea Albă a Galeriilor (NAG) include în program cinci dintre „Spațiile pentru comunitate”, administrate de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Publicul este invitat să le descopere prin expoziții, instalații, film independent, video art, artă sonoră, desen și proiecții.
Participarea este gratuită, fără limită de vârstă, iar concursul se adresează atât celor care au publicat deja volume, cât și autorilor aflați la început. Ediția din acest an cuprinde cinci secțiuni: Poezie, Poezie creștină, Proză, Eseu și Traduceri literare.
În perioada 17-28 septembrie 2026, cinci muzicieni specializați în interpretarea muzicii vechi pornesc la drum și vor susține în 12 zile, 12 concerte în 12 localități cu importantă valoare istorică și culturală: Cluj-Napoca, Biertan, Sighișoara, Brașov, Făgăraș, Sibiu, Mediaș, Alba Iulia, Hunedoara, Radna, Deva și Timișoara.
Opera Națională Română din Timișoara marchează finalul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului de Operă și Operetă, o celebrare sonoră care a adunat, timp de patru seri magice, peste 12.000 de spectatori în cadrul consacrat al Teatrului de Vară din Parcul Rozelor din Timișoara.
Începând cu data de 1 septembrie 2026, Laurence Rippel va prelua funcția de manager interimar al Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), în baza unei dispoziții a Primarului Municipiului Timișoara. Măsura survine ca urmare a retragerii din funcție a actualului manager, Lucian Vărșăndan, anunțată în luna iunie a.c.
Un moment important pentru Opera Națională Română din Timișoara și pentru orașul nostru: instituția devine membră a Opera Europa, una dintre cele mai importante rețele europene dedicate teatrelor de operă și instituțiilor lirice.
Odată cu inaugurarea noului sediu permanent și deschiderea expoziției Picasso en visite, Fundația Art Encounters își extinde programul prin lansarea Focus Art Encounters, un nou spațiu expozițional dedicat experimentului artistic și noilor practici curatoriale.
Dirijorul Mihnea Ignat a câștigat concursul de proiecte de management pentru Opera Națională Română din Timișoara. Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Operei Naționale Române din Timișoara. Dirijorul Mihnea Ignat va prelua conducerea instituției pentru următorii cinci ani.
Managerul Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), Lucian Vărșăndan, se ve retrage din funcție începând cu data de 1 septembrie 2026. El a anunțat colectivul TGST despre această decizie la întâlnirea avută cu ocazia închiderii stagiunii 2025/2026, desfășurată la 23 iunie 2026.
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a încheiat stagiunea 2025/2026, care s-a caracterizat prin diversitate artistică, proiecte educative, colaborări internaționale și o prezență constantă în viața culturală a orașului și a regiunii.