Timisoara
Se afişează 71-80 din 420 rezultate.
  • Fara poza
  • 0

  • Miercuri 18 septembrie 2019
  • Centrul Euroregional pentru Democraţie (CED) are deosebita plăcere de a anunța organizarea concursului „Școala fără violență e cool!”, în contextul proiectului cu același titlu, finanțat prin programul StartONG.
  • Fara poza
  • 0

  • Joi 5 septembrie 2019
  • Înainte de 1989, mulți tineri din țările Americii Latine au venit să studieze la universitățile din Timișoara. Aceștia au constituit și o Asociație a Foștilor Studenti Latino-Americani din Timișoara (Somos Latinos), care organizează întâlniri periodice.
  • Profesorul Ioan David, membru de onoare ASTR
  • 0

  • poze 1
  • Luni 29 iulie 2019
  • Valoarea corpului profesoral al Universității Politehnica Timișoara e confirmată încă o dată! Profesorului Ioan David, de la Facultatea de Construcții a UPT i s-a decernat, în cadrul unei ceremonii solemne, la sediul Academiei de Științe Tehnice din România, diploma de Membru de Onoare ASTR, în semn de recunoaștere a remarcabilei activități în domeniul științei și tehnicii.
  • 0

  • poze 11
  • Luni 29 iulie 2019
  • Studenții anilor I și II de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, specializarea Mobilier și Amenajări Interioare, au reușit să aducă în centrul atenției mozaicul.
  • 0

  • poze 1
  • Luni 29 iulie 2019
  • O nouă recunoaștere a meritelor profesionale pentru un profesor al Universității Politehnica Timișoara! În cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la București, la sediul Acadmiei de Științe Tehnice din România, profesorului emerit Radu Bănculă, de la Facultatea de Construcții a UPT, i s-a decernat diploma de Membru de Onoare ASTR, în semn de recunoaștere a remarcabilei activități în domeniul științei și tehnicii.