Timisoara

15 activități distractive de făcut acasă, cu puștii tăi

15 activități distractive de făcut acasă, cu puștii tăi

Detalii articol

Categorie
Articole divertisment
Modificat
acum 1 luna si 2 saptamani
Vizualizari
68

Voteaza & Distribuie

Prezentare articol

În ultima vreme, petrecem mai mult timp în casă, împreună cu familia. Programul familiei este diferit, părinții lucrează de acasă, copiii au școală online sau hibrid. Un lucru e sigur, rutina nu mai este aceeași.

Spațiul se aglomerează, sunt lucruri care, înainte, se întâmplau cumva... pe nevăzute. Aprovizionarea, gătitul, curățenia făceau parte din rutina adulților. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat și aceste activități se fac la comun. Însă, pentru că ai copii, și ai nevoie și de timp ca să vă jucați împreună, iată câteva idei pe care să le pui în practică. În acest fel, puteți face mai multe lucruri în același timp: joacă, treabă sau sporirea creativității.

Jocuri noi și vechi

Mai întâi, încearcă toate jocurile de prin casă. Apoi treci la toate jocurile pe care le știai din copilăria ta: țomapan, avioane, mima, fazan, jocuri de cărți, rummy. Amintiți-vă de sesiunile de joacă de când erați mici și povestiți-le copiilor voștri cum erau jocurile si jucăriile atunci și, mai ales, câtă bucurie vă aduceau.

Sunt o grămadă de lucruri simple care pot aduce multă bucurie. Puneți mintea la contribuție și vei inventa jocuri noi cu lucrurile pe care le ai la îndemână sau poți regândi rutina, spațiul și obiectele din casă. Iată, mai jos, o listă de idei de activități distractive de făcut în casă, cu familia.

15 idei de activități și jocuri inventate, de făcut în casă

  1. Gătiți împreună - bucătărie e mereu loc interesant pentru copii. Când sunt mici, aceștia se bucură să bată în oale si capace cu linguri de lemn, imitând părinții care gatesc. Mai târziu, puteți încerca rețete simple de pancakes, clătite, brioșe sau salate. Toți membrii familiei pot participa și se vor simți utili, de la mic la mare. În plus, miroase bine și rezultatul este de cele mai multe ori gustos. Bucătăria poate fi un loc magic.
  2. Schimbă pământul din ghivecele cu flori - întotdeauna cei mici vor avea chef și poftă să se murdărească. Așa ca schimbatul plantelor din ghivece va fi una dintre ocupațiile favorite. În plus, e relaxant, iar copiii pot afla tot felul de lucruri despre plante. Scoateți lopățelele de plajă și la treabă.
  3. Sortatul hainelor și a jucăriilor este o altă activitate care poate deveni foarte plăcută, mai ales dacă o presărați cu amintiri. Pe măsură ce triați hainele sau jucăriile, împărtășiți amintirile legate de obiectele respective. S-ar putea să doriți să repetați, mai des, curățenia de sezon.
  4. Pictăm - cu pensule, cu mâinile sau cu tălpile. Încă o îndeletnicire care înveselește și relaxează toată familia. Dincolo de picturile clasice, pe coli de hârtie, puteți trece și la obiecte vechi, mobilă veche, haine care nu mai arată bine etc. Dacă aveți încredere, lăsați copiii să personalizeze și pereții camerei lor.
  5. Construiți un cort sau un fort - le puteți construi din perdele, fețe de masă, cearșafuri prinse cu clești de rufe și sfori, cutii de carton și perne mari. E genul de proiect în care se implică toată lumea, cu foarte multă creativitate.
  6. Puzzle pentru copii - de data asta, desenate chiar de ei. Căutați cartoane sau bețe de înghețată. Nu vă sfiiți să căutați și alte idei de suport. Lăsați-i pe cei mici să le deseneze și să le coloreze. Cu cât un puzzle e mai mare și mai complex desenat, cu atât mai bine. Important! Țineți seama și de vârsta copiilor. Dacă puștii sunt mici, adulții trebuie să se ocupe de partea de tăiat, iar copiii, de asamblat.
  7. Concurs de construit lego pe nevăzute - având în vedere că lego e nelipsit din casele în care sunt copii, îl poți folosi pentru tot felul de idei. Una din ele poate fi aceea de a construi dirijat. Participanții stau spate în spate, iar un dirijor de șantier le indică piesele pe care trebuie să le folosească și în ce ordine. Ideea e ca, la final, construcțiile să fie cât mai asemănătoare.
  8. O căsuță de zâne sau o căsuță de pitici - sigur aveți printre jucării câteva personaje mărunte, cărora să le faceți o căsuță. În cutii de pantofi, lipiți decupaje din reviste și pliante de prin casă. Adăugați nasturi colorați, mărțișoare uitate și alte nimicuri sclipitoare.
  9. Vânătoare de comori - joc de mare succes și pentru cei mici și pentru cei mari. Puneți tot felul de nasturi prin casă sau doar într-o camera desemnată. Câștigă cel care găsește cei mai mulți nasturi.
  10. Detectivul perspicace - unul dintre copii (la alegere sau prin tragere la sorți) studiază cu atenție camera în care se va întâmpla „cazul”. Ce obiecte sunt, unde sunt așezate, câte sunt etc. Apoi, detectivul părăsește camera pentru scurt timp, iar restul familiei schimbă locul unui singur obiect. Când detectivul se întoarce, trebuie să descopere ce e schimbat.
  11. Teatru de păpuși cu jucăriile din casă - două scaune, o coadă de mătură, un cearșaf și câteva păpuși și plușuri sunt suficiente pentru a pune la cale un spectacol de teatru de păpuși. Povestea poate fi una clasică sau una creată chiar de copii.
  12. Maraton de documentare - e o activitate interesantă pentru toată familia, mai ales când e urât afară. Alegeți împreună, temele de interes: natură, mecanică, istorie etc. E un moment bun și să vă răsfățați și cu niște snackuri sau pizza.
  13. Lăsăm copiii în șifonier și la farduri - și îi ajutăm să se costumeze . S-ar putea să iasa niste costume senzaționale. Reinterpretați articole vestimentare, pictați-le fețele cu farduri, iar, apoi, faceți o ședință foto. Amintirile formate? Neprețuite.
  14. Poveștile familiei - depănați amintiri din copilărie cu copii. Le place la nebunie să audă că și părinții lor au fost copii. Sau, puteți transforma fiecare membru al familiei într-un personaj de poveste cu puteri miraculoase. Inventați, apoi, aventuri extraordinare în care să-l implicați.

Acestea sunt doar cateva idei, dar, cu siguranță, cu puțină răbdare și imaginație puteți inventa și alte momente frumoase de petrecut cu familia. Orice idee poate duce la amintiri frumoase.


Sursa foto: piqsels.com/en/public-domain-photo-sqigk/download