Timisoara

Apartamentele de prima casa: 80% din piata. Topul oraselor cu cel mai bine reprezentata oferta

Apartamentele de prima casă: 80% din piata. Topul oraselor cu cel mai bine reprezentata oferta

Detalii stire

Categorie
Stiri economie
Modificat
acum 5 ani si 1 saptamana
Vizualizari
1088

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

După aproape cinci ani de la demararea programului Prima Casă, în iunie 2009, acesta a devenit cel mai important etalon de preț în materie de tranzacții cu locuințe. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro pe baza căutărilor efectuate la nivel național pe portal în luna aprilie, 66% dintre vizitatori caută un apartament cu un preț maxim de 60.000 de euro. Mai exact, 16% dintre potențialii cumpărători și-ar dori o locuință care să coste cel mult 20.000 de euro, 24% ar avea un buget cuprins între 20.000 și 40.000 de euro, în vreme ce 26% ar dispune pentru o achiziție de 40.000-60.000 de euro. Pentru o casă cu un preț cuprins între 60.000 și 80.000 de euro ar opta 18% dintre cumpărători, în vreme ce una de 80.000-100.000 de euro ar fi interesantă pentru 8% dintre aceștia. Nu în ultimul rând, apartamentele mai scumpe de 100.000 de euro atrag doar 8% dintre căutările pe Imobiliare.ro.

Per ansamblu, oferta din piața rezidențială pare destul de bine adaptată cererii, în condițiile în care ponderea unităților cu prețuri de până la 60.000 de euro se ridică la peste 50% în marile orașe ale țării (cu excepția Bucureștiului), însă ajunge și până la 80%. Discrepanțe notabile apar însă la defalcarea acestei oferte pe intervale mai mici de preț – spre exemplu, deși la nivel național circa o șesime dintre potențialii cumpărători ar fi interesați de o locuință mai ieftină de 20.000 de euro, anunțurile pe acest segment nu depășesc o cotă de 2% în Capitală și în celelalte centre regionale.
Iată cum arată, mai concret, oferta de apartamente în aceste orașe:

1. Iași:

Capitala Moldovei este, de departe, orașul cu cea mai mare pondere de apartamente de Prima Casă (80% din total). Aici, 2% dintre locuințele scoase la vânzare au un preț de până la 20.000 de euro, 33% costă între 20.000 și 40.000 de euro, iar 45% sunt cuprinse între 40.000 și 60.000 de euro. Pretenții de la 60.000 la 80.000 de euro au 13% dintre proprietari, 4% cer între 80.000 și 100.000 de euro și doar 3% solicită mai mult de 100.000 de euro.

2. Timișoara:

În orașul din vestul țării, circa 74% dintre apartamentele disponibile spre vânzare se încadrează în pragul de 60.000 de euro. Oferta de unități de până la 20.000 de euro se ridică la 2% din total, cea cuprinsă între 20.000 și 40.000 de euro ajunge la 19%, iar locuințele de la 40.000 la 60.000 de euro cumulează mai bine de jumătate din totalul ofertei, respectiv 53%. Pe de altă parte, 16% dintre vânzătorii de apartamente cer sume de la 60.000 la 80.000 de euro, 5% solicită 80.000-100.000 de euro, iar restul de 5% au pretenții mai mari de 100.000 de euro.

3. Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, segmentul locuințelor de Prima Casă deține o cotă de 65% din totalul ofertei. Astfel, dintre apartamentele disponibile spre vânzare, circa 1% au un preț de până la 20.000 de euro, 24% se încadrează între 20.000 și 40.000 de euro, iar 40% costă între 40.000 și 60.000 de euro. O cincime (21%) dintre vânzătorii brașoveni solicită între 60.000 și 80.000 de euro, 6% ajung la 80.000-100.000 de euro, în vreme ce restul de 8% au așteptări mai ridicate decât 100.000 de euro.

4. Constanța:
În orașul de la malul mării, 64% dintre locuințele scoase la vânzare se încadrează într-un buget de 60.000 de euro. Apartamentele de până la 20.000 de euro reprezintă 2% din total, cele cuprinse între 20.000 și 40.000 de euro dețin o cotă de 23%, iar cele de la 40.000 până la 60.000 de euro ajung la 39%. În același timp, 21% dintre anunțuri au prețuri de la 60.000 la 80.000 de euro, 9% se înscriu în intervalul 80.000-100.000 de euro și doar 6% depășesc pragul de 100.000 de euro.

5. Cluj-Napoca:

În capitala Transilvaniei, 58% dintre apartamentele disponibile spre vânzare ar putea fi achiziționate integral printr-un credit co-garantat de către stat. 1% din totalul locuințelor au prețuri de până la 20.000 de euro, 23% costă între 20.000 și 40.000 de euro, iar 34% se încadrează între 40.000 și 60.000 de euro. Pe de altă parte, 24% dintre vânzători cer între 60.000 și 80.000 de euro, 10% consideră că proprietatea pe care o dețin valorează între 80.000 și 100.000 de euro, în vreme ce 8% solicită peste 100.000 de euro.

6. București:

Procentual vorbind, Capitala este orașul cu cea mai mică pondere a apartamentelor de Prima Casă, respectiv 37% din total (ca volum însă, este de menționat că acest segment este mult mai bine reprezentat decât în celelalte mari orașe ale țării). Locuințele cu prețuri de până la 20.000 de euro constituie doar 1% din ofertă, cele cuprinse între 20.000 și 40.000 de euro ajung la 9%, iar cele de la 40.000 până la 60.000 de euro dețin o cotă de 27%. Unitățile locative scoase la vânzare pentru 60.000-80.000 de euro cumulează 24% din totalul anunțurilor, iar cele ce se încadrează între 80.000 și 100.000 de euro se ridică la aproximativ 11%. Apartamentele mai scumpe de 100.000 de euro dețin însă cea mai mare pondere din oferta la nivel de București, respectiv 28%.

Despre Imobiliare.ro
:
Lansat în ianuarie 2000, www.imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 725.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.