Timisoara

Cand nu ne place propriul corp

Cand nu ne place propriul corp

Detalii

Social links
Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 4 saptamani si 6 zile
Apartine de
Cabinet de psihologie Carmen Alina Rosu
Vizualizari
160

Voteaza & Distribuie

Descriere

Noi toti avem momente cand ne displace cate ceva la corpul nostru, ne gandim sa …Poate sa slabim un pic dupa sarbatori sau inainte de vacanta…poate sa modificam ceva la par…poate un machiaj mai profi dupa cateva nopti nedormite…

In ce punct insatisfactia pentru propriul corp devine patologica?

Atunci cand preocuparea pentru un defect presupus sau unul minor interfereaza cu viata de zi cu zi producand distress. In psihiatrie aceasta tulburare se numeste tulburare dismorfica corporala. Nu e o fita, nu e vanitate, e o boala serioasa care necesita atentie si tratament ca si oricare alta boala. Cei care au aceasta tulburare duc cu ei multa suferinta, confuzie, neincredere.

Din fericire exista sanse mari de a se ameliora sau chiar vindeca. Dismorficii au o viziune corecta asupra celor din jur nu si despre sine. Au o nevoie obsesiva de a schimba ceva la corpul lor, ceva ce ei urasc. Se vad pe ei insisi urati, neatractivi, anormali, diformi dar ceilalti nu vad asta. Isi subapreciaza propria atractivitate si in acelasi timp supraapreciaza atractivitatea celorlalti.

Sunt obsedati de defectele proprii, nu pot alunga gandurile, isi controleaza frecvent zona cu “defect”, eventual in oglinda, ore in sir, se compara incontinuu cu ceilalti, folosesc strategii de a se ascunde sub haine sau machiaj, sunt vesnic in cautare de specialisti care sa-i rezolve. In functie de propria suferinta. Se programeaza la dermatologie daca cred ca pielea e cu probleme, la stomatologie pentru un zambet alb, la chirurgie plastica-estetica pentru retusarea fizica.

Multa lume apeleaza la tratamente chirurgicale sau minim invazive – injectii cu botox - si nu e nimic rau in asta. Daca ai 59 de ani si-ti lucrezi niste riduri sau esti mai tanar si ai facut o singura operatie estetica de orice fel si te-ai oprit e una dar daca ai 16 ani si vrei sa-ti maresti sanii sau indiferent de varsta nu te mai opresti din operatii e altceva. Cei care sufera de dismorfofobie se opereaza aproape degeaba. Nivelul de satisfactie post operator e foarte redus. Una este sa-ti faci schimbari minore care sa te faca mai fresh si alta e sa speri ca operatia iti va schimba viata in totalitate. Aici e deja patologie. Si tot patologie e si atunci cand iti doresti sa te operezi ca sa semeni cu X. Nu te simti mai bine pentru ca nu e o problema fizica ci psihiatrica si psihologica. E un minus in a te contine pe tine. Esti inconfortabil tu cu tine.

Daca nu-ti place ca ai prea multe kg si prin infometare sau operatie bariatrica slabesti mult te vezi tot gras. Apare asa numita grasime fantoma, ai slabit dar creierul tau te informeaza ca esti tot gras. Chiar daca pierzi kg. schimbarile sunt procesate mai lent.
Unii dismorfici isi recunosc credintele ca fiind cu siguranta sau probabil neadevarate. Unii cred ca sunt probabil adevarate iar unii sunt complet convinsi ca au dreptate ei si toti ceilalti gresesc. Cei din urma sunt cei mai dificil de tratat.

Tratamentul e de lunga durata si se face in echipa psihiatru - psiholog.

Primul pas e sa constietizezi si sa te adresezi specialistilor. Tratamentul medicamentos e foarte important pentru a diminua anxietatea, depresia, a recupera calitatea somnului si a da ocazia si psihoterapiei sa-si produca efecte.

Psihologic e o problema cu infatisarea sau cu preocuparea pentru infatisare? Preocuparea pentru infatisare vine din experiente timpurii de tachinare, bulling. Nu conteaza ca a fost doar un episod sau a parut ceva minor, conteaza ca s-a fixat ca un reper care te marcheaza.

Ce e de facut?

Tratament medicamentos psihiatric, psihoterapie, psihoeducatie, evitarea chirurgiei. Aceasta afectiune netratata poate duce la limitari in viata reala, izolare care creste anxietatea, apar ideatii suicidare si chiar tentative de suicid.
Si atunci merita sa te gandesti sa incerci un tratament. Care sunt valorile tale? Pentru ce vrei sa fii tinut minte? Ce vrei sa fii in familie, relatii, cariera?
Dismorfia e o problema pentru ca incerci prea tare sa previi ridicolul sau rejectia, sa arati bine, sa te simti confortabil.

Articol furnizat de:
Cabinet de psihologie Carmen Alina Rosu din Timisoara
0748092032
http://psihologcarmenrosu.ro/