Timisoara

Cele mai solicitate profesii care sunt căutate în străinătate

Cele mai solicitate profesii care sunt căutate în străinătate

Detalii stire

Categorie
Stiri afaceri - economie
Modificat
acum 2 ani si 3 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
410

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Un contract de muncă în străinătate este visul multor persoane care doresc să își mărească veniturile. Dacă și tu te numeri printre acestea, cu siguranță ești atras de potențialul de a te dezvolta profesional, dar și personal. Munca în străinătate te va ajuta nu doar din punct de vedere al carierei, ci și prin dezvoltarea abilităților soft, a celor lingvistice sau celor sociale. Cu siguranță, cel mai atractiv argument este nivelul salariului, care este mult superior celui de acasă. Majoritatea persoanelor care aleg să lucreze în străinătate, se angajează în una dintre următoarele profesii:

1. Asistent medical
Este, probabil, cea mai căutată specializare, de către angajatorii din străinătate. indiferent dacă este vorba despre asistent medical generalist sau asistent medical la domiciliul pacienților. Majoritatea asistenților medicali oferă îngrijire geriatrică sau pentru pacienți care nu pot avea grijă de ei înșiși. Printre responsabilitățile zilnice sunt incluse: ajutarea cu îmbrăcarea și igiena personală; acordarea îngrijirii de bază cum sunt verificarea semnelor vitale sau administrarea de medicamente; asistență la curățenie ușoară; completarea fișelor medicale pentru pacienții pe care îi îngrijesc.

2. Lucrător în turism
În funcție de studiile și de aptitudinile de care dai dovadă, ai putea primi unul dintre posturile disponibile în industria turismului. Indiferent de nivelul de carieră la care te afli, turismul și ospitalitatea prezintă destule oportunități pentru cei care doresc să lucreze în acest domeniu. Educația și experiența pot reprezenta un plus, dar cu siguranță nu sunt obligatorii pentru a începe.

3. Energie și infrastructură durabilă
Creșterea economică se bazează pe industria energetică, având un impact uriaș asupra ocupării forței de muncă la nivel mondial. Energia regenerabilă este produsă din surse curate și durabile, având un impact mult mai mic asupra mediului, în comparație cu tehnologiile energetice convenționale. Indiferent dacă este vorba despre energia solară, eoliană sau hidroelectricitate, toate reprezintă surse durabile, deoarece nu se vor epuiza, precum combustibilii fosili (petrol, gaz, petrol, cărbune, etc.). Din acest motiv, oportunitățile de angajare sunt destul de numeroase, iar salarizarea este foarte atractivă.

4. Bonă
Postul de bonă este un alt job atractiv, în special pentru studente sau tinere la început de carieră. În multe țări, familiile caută bone care vorbesc fluent engleza, pentru a-i învăța pe cei mici această limbă străină. Postul de bonă include atribuții suplimentare, în funcție de nevoile familiei care va face angajarea. Pe lângă supravegherea copiilor mici, însoțirea celor mai mai la școală sau ajutorul la teme, responsabilitățile specifice pot include curățenie ușoară, realizarea unor comisioane sau alte atribuții în casă. Postul de bonă include multe avantaje. Pe lângă salariu, familia pentru care vei lucra va acoperi, de cele mai multe ori, toate cheltuielile legate de cazare și mâncare, iar uneori te va lua în concedii ca însoțitor pentru cei mici. Vei îmbina în acest mod utilul cu plăcutul.

5. Profesor / Educator
De multe ori, găsirea unui post de profesor/educator în orașul sau chiar țara ta reședință, poate fi destul de dificil. Nu la fel este situația dacă ești dispus să pleci în străinătate. Un job în domeniul educației, în special în școlile internaționale, reprezintă o ofertă atractivă pentru proaspeții absolvenți, dar și pentru profesorii cu experiență. Domeniile STEM, limbi străine, IT, muzică sau sport sunt printre cele mai ofertante pentru un job de profesor.

6. Muncitor în construcții
Te poți angaja în acest domeniu, cu sau fără o calificare specială. Vei putea opera și întreține echipamente și vei participa la construirea diferitelor structuri, inclusiv clădiri, case, poduri, etc. Cel mai probabil, este nevoie să ai o diplomă de absolvire a liceului sau de finalizare a unei școlii de meserii. Carnetul de conducere pentru diferite categorii nu este obligatoriu, dar poate prezenta un avantaj.

Oportunitatea de a trăi și de a câștiga bani în străinătate este foarte atractivă. Indiferent de jobul în care vei ajunge să lucrezi, depinde doar de tine să profiți la maxim de experiența care ți se oferă.

Sursa foto: piqsels.com

Anunt Diamant Salsa Rebels

Salsa Rebels Timisoara ofer cursuri de salsa, bachata, kizomba si cha cha.
https://salsarebels.ro