Timisoara

Concert simfonic @ Zilele muzicale Enescu-Bartok

Concert simfonic @ Zilele muzicale Enescu-Bartok

Detalii

Categorie
Festivaluri
Modificat
acum 4 ani si 5 luni
Vizualizari
1979

Voteaza & Distribuie

Descriere

Al doilea concert din cadrul Zilelor Enescu-Bartók ne oferă un program interesant. Vom asculta 5 tablouri ungare (BB 103) de Béla Bartók, Concertul pentru pian şi orchestră în do minor op. 37 de Ludwig van Beethoven, Rapsodia Română nr. 2 de George Enescu şi Suitele 1 şi 2 „Tricornul” de Manuel de Falla.

Cele cinci schiţe, sau tablouri, sunt o înmănunchiere de piese luate din alte lucrări pentru pian pe care Bartók le-a orchestrat. Este bine că dirijorul concertului simfonic de miercuri, maestrul Mihnea Ignat le-a programat în premieră la Timişoara, pentru că sunt cele mai populare transcripţii ale lui Bartók. Toate cinci au arome de basm, chiar dacă majoritatea au teme originale. Seară în Transilvania are acelaşi caracter cu versiunea pentru pian, adică melodii nostalgice şi serene care pot fi auzite nu foarte departe de locul său de naştere. Împreună cu piesa care urmează, Dansul ursului, ele făceau parte la origine din lucrarea pentru pian — 10 piese uşoare compusă în 1908. Dansul ursului este un mic scherzo plin de umor.

Melodia ne induce o atmosferă tristă, închisă, realizată cu mijloace impresioniste. Urmează schiţa intitulată Puţintel băut o piesă cu umor, uneori grotesc, alteori plin de spirit. Ultima piesă este una festivă ce foloseşte un material folcloric originar. Este mult mai reuşită versiunea orchestrală decât varianta pentru pian. Este intitulată Dansul porcarului.

Concertul pentru pian nr.3 este expresia maturităţii depline a lui Beethoven. Pentru prima dată, el se rupe definitiv de stilul înaintaşilor lui şi se prezintă în maniera care-i va aduce mai apoi supranumele de „titanul”. Conştient sau nu, în acest concert el dă frâu liber temperamentului său vulcanic şi ştiinţei sale de compozitor. Creează dramatism şi efuziuni eroice reuşite nu doar prin textul muzical, dar şi prin opunerea pianului solistic orchestrei, ca într-un veritabil câmp de bătălie. El foloseşte o tonalitate minoră, la fel cum va proceda mai apoi cu celebra Simfonie a V-a. La premieră, în aprilie 1803, Beethoven a interpretat partea de pian solo cântând-o din memorie pentru că încă nu scrisese notele pe hârtia cu portative. A fost necesar s-o facă mai apoi, când un student al său, Ferdinand Ries, a fost programat să-l cânte. Pe scena sălii Capitol concertul va fi interpretat de pianistul Andrei Banciu.

Pentru faptul de a fi compuse de genialul nostru compozitor, George Enescu, datorită popularităţii lor şi faptului că exprimă în mod adecvat spiritualitatea noastră, cele două Rapsodii Române, op. 11, constituie o adevărată emblemă naţională. Rapsodia Română nr.2 op.11, o soră mai puţin atrăgătoare decât prima rapsodie, mai puţin populară, dar, spun muzicologii, mai profundă. Ei îl urmează pe Enescu, care prefera în secret această a doua lucrare. Vom observa, reascultând-o, că este mai elaborată, melodiile populare pe care se bazează sunt mai interiorizate şi arcul expresiv de mare deschidere care ne poartă spre un punct înalt de mare purificare artistică, ne duce spre un final senin, dar profund. Prin felul în care Enescu construieşte tema principală, „Pe o stâncă neagră”, pe trei nivele, prin modul în care, orchestrează şi adaugă particularităţi ritmice melodiilor populare culese, rapsodia se apropie de stilul poemului epic. De remarcat faptul că, la fel ca în prima rapsodie, compozitorul renunţă la strălucirea unui solo de vioară, încredinţând acest rol violei. În cazul rapsodiei a doua, soloul violei se înscrie perfect în atmosfera generală, a preferinţei pentru grav şi interiorizare. În a doua decadă a secolului XX, Falla a compus un balet după o cunoscută nuvelă a lui Pedro Antonio de Alarcón, El sombrero de tres picos (Tricornul). Muzica a fost ascultată prima oară la Madrid în 1917, iar premiera baletului a fost la Londra în 1919. Să menţionăm că Pablo Picasso a desenat costumele, iar coregrafia a aparţinut lui Leonid Masssini, care a şi dansat în spectacol. Baletul, datorită companiei artistice a lui Diaghilev a fost prezentat cu mult succes la Paris, Madrid şi Berlin. Mai târziu, Falla a extras cele mai reuşite piese şi le-a reunit în două suite pentru a fi prezentate în sălile de concert. Este interesant că pentru prima suită, a fost prevăzută o orchestră mai mică, iar pentru a doua, o orchestră de dimensiuni mai mari. Noi vom interpreta ambele suite cu orchestra mare a Filarmonicii „Banatul”.
Mircea Tătaru