„Nu sunt faimos, dar sunt aromân“, a fost nominalizat în cadrul Festivalului de Film Babel, competiţie internaţională destinată filmelor vorbite în limbi minoritare, câştigând, în decembrie 2013, premiul “Maestrale Unica”, o medalie acordată de Parlamentul Italian şi distincţia Parlamentului European pentru cea mai bună reprezentare a unei minorităţi lingvistice în Europa.
Prezentarea filmului la Teatrul Naţional Timişoara va avea loc în 15 februarie, de la ora 19.00. Dat fiind că scopul acestui eveniment este unul umanitar, preţul unei invitaţii de o persoană va fi de 25 de lei. Toate fondurile obţinute din comercializarea biletelor vor fi oferite Campaniei Help25, fiind destinate achiziţionării unui mamograf performant ce va deservi întreaga Regiune de Vest, 5000 de mamografii urmând să fie oferite gratuit femeilor cu venituri reduse sau fără venituri din această parte a ţării. Mai mult, după achiziţionarea mamografului, Help25 va implementa un Program de screening şi depistare precoce a cancerului la sân.
Invitațiile pot fi achiziționate, la prețul de 25 lei/persoană, de pe Zumzi, din mai multe cafenele partenere, dar și direct de la Teatrul Național Timișoara, în seara evenimentului.









