Timisoara

Cum să alegeți tapetul perfect?

Detalii articol

Categorie
Articole amenajare si decoratiuni
Modificat
acum 3 ani si 1 luna
Vizualizari
770

Voteaza & Distribuie

Prezentare articol

Tapetele se află într-un moment de succes în ultima perioadă. Acest lucru este justificat de cererile de tapet pe piață, care este în prezent extrem de mare, dar și de oferta diversificată a multor producători. S-ar putea să vă întrebați, de ce această tendință retro revine la modă? Și cum să alegem, până la urmă, tapetul perfect?

De ce tapete?

Tapetele pune la dispoziție cumpărătorilor o gamă foarte mare de avantaje. Pe lângă faptul că oferă pereților flerul potrivit și înfrumusețează cu gust interiorul, acestea au proprietăți tehnice, care nu pot fi trecute cu vederea. De exemplu, tapetele parțial amortizează sunetele și au proprietăți izolante excelente. Unele tipuri de benzi de tapet pot fi revopsite, având posibilitatea alegerii individuale a culorilor mixte, sunt lavabile sau rezistente la lumină. Tapetele sunt o modalitate ideală de-a vă decora locuința, dar și de a acoperi imperfecțiunile pereților sau de a ameliora micile denivelări.

Cum să alegeți tapetele?

Atunci când alegeți tapetul, concentrați-vă în principal pe materialul din care este confecționat acesta, fapt ce determină să înțelegeți pentru ce cameră este potrivit sau nepotrivit. Totodată, nu uitați de culori și designul grafic. Depinde în totalitate de dumneavoastră, dacă preferați un model clasic sau optați pentru alternative mai moderne.

Tapetul vlies

Tapetele vlies se numără printre cele mai populare și căutate tipuri de tapet. Avantajul lor indubitabil este modalitatea simplă de aplicare pe perete și versatilitatea de utilizare. Acestea fiind fabricate din fibre nețesute sunt favorabile pentru orice perete din interior, inclusiv pentru dormitoare și camere de zi. Variabilitatea lor a determinat o popularitate și accesibilitate extraordinară.

Tapetul din vinil

Tapetul din vinil este unul dintre tapetele de cea mai înaltă calitate de pe piață. Au câștigat acest statut datorită rezistenței lor la apă și abraziune. În plus, aparține categoriei tapetelor lavabile, pentru întreținerea căreia veți avea nevoie doar de apă și săpun. Datorită acestor caracteristici unice, tapetul din vinil este alegerea perfectă pentru băi, bucătării, camere pentru copii, holuri sau coridoare.

Tapetul textil

Tapetele textile sunt disponibile în prezent cu un substrat nețesut. Datorită acestui fapt, sunt transformate în decoruri interioare elegante, ba chiar luxoase. Puteți înfrumuseța cu ele dormitoare și camere de zi. Apropo, tapetele textile sunt caracterizate de prezența unor modele unice în relief.

Fototapet și tapetul 3D

Fototapetele și tapetele 3D au capacitatea de a transforma literalmente spațiile interioare în dimensiuni de design complet diferite. Pe lângă designul grafic unic, sunt ușor de spălat și rezistente la apă.

Știați că tapetele 3D pot fi aplicate și pe mobilier, uși sau paturi?

Tapetul din hârtie

Tapetul din hârtie se bucură de popularitate în rândul clienților, în special pentru prețul său scăzut, fiind alegerea ideală pentru cabane, căsuțe sau pentru pereții de coridore. Comparativ cu alte tipuri, acestea nu sunt foarte rezistente și nici nu le puteți spăla. Sunt adesea vândute cu modele pentru copii, fiind o soluție excelentă pentru camerele copiilor.

Sfatul nostru: Puteți utiliza benzi decorative - margini pentru a evidenția pereții, marginea tranzițiilor sau pentru a separa tipurile individuale de tapet.

Selectarea tapetului - ce ar mai trebui să știți?

  • Nuanțele deschise măresc optic și extind spațiul
  • Nuanțele întunecate reduc și restrâng optic spațiul
  • Modelele orizontale reduc optic spațiul
  • Modelele verticale măresc optic spațiul

Atenție: Se spune că gusturile nu se discută, dar nu exagerați cu o combinație prea mare de modele și culori. La început, acest lucru poate părea o alegere corectă, dar în cele din urmă efectul va fi contraproductiv.

Recomandare

Știați că culoarea anului 2021 este gri și galben deschis?

Acestea au primit această onoare de la Pantone, care selectează anual cea mai influentă culoare pentru sezonul următor. Selecția a două culori independente: gri și galben, evidențiază modul în care diferite elemente se reunesc pentru a exprima un mesaj de forță și speranță, care este atât de durabil, cât și de înălțător, transmițând ideea că nu este vorba despre o singură culoare sau o persoană, ci despre unitate. Galbenul ne face fericiți și griul este neutrul perfect.

Cu aceste detalii menționate, dorim să vă gândiți la alegerile culorilor de tapet. Poate că obiceiul de înfrumusețare a locuinței cu tapete se va transforma și va obține un sens mult mai profund.

Surse foto: shutterstock.com

Filtre articol

Categorie articol: Amenajari

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro