Timisoara

Fundatia „Pentru Voi” promoveaza economia sociala la Deva

Detalii

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 2 ani si 4 luni
Vizualizari
327

Voteaza & Distribuie

Descriere

Fundaţia „Pentru Voi” promovează economia socială la Deva

Fundaţia „Pentru Voi” organizează marţi, 30 iunie 2015, ultimul seminar dedicat companiilor interesate să descopere oportunităţi de afaceri în domeniul economiei sociale. Acesta se va desfăşura începând cu ora 11:30, la Deva, la Hotel Wien, Calea Zarandului, nr. 5.

Întâlnirea dintre reprezentanţii Fundaţiei „Pentru Voi” şi reprezentanţii companiilor şi autorităţilor locale din Deva promovează conceptul de economie socială şi necesitatea parteneriatul dintre companiile economiei tradiţionale şi structurile de economie socială.

Seminarul „Economia Socială – oportunităţi de afaceri” de la Deva este ultimul din seria celor patru seminarii organizate în Regiunea de Vest, după cele din Timişoara, Arad şi Reşiţa.

Numărul persoanelor cu dizabilități angajate este foarte mic în România– doar 30.556, adică mai puțin de 9,48% dintre persoanele adulte cu handicap cu vârsta între 18-60 ani. Prin comparație, în Uniunea Europeană, conform unui studiu Academic Network of European Disability Experts (ANED) realizat în 2010, 45.8% din persoanele cu dizabilități sunt persoane active pe piața muncii. Din păcate, deşi există facilităţi fiscale care sprijină angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, ele sunt prea puţin folosite de companii.Tocmai de aceea dorim să pledăm pentru parteneriatul între companiile economice tradiţionale şi structurile de economie socială, în interesul ambelor părţi” a declarat Laila ONU director general al Fundaţiei „Pentru Voi”.

Seminarul „Economia Socială – oportunităţi de afaceri” este organizat în cadrul proiectului „Diferiţi, dar profesionişti valoroşi” cofinanţat din Fondul Social European prin Programului Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007 – 2013 „Investeşte în Oameni!”.

Pentru detalii vă rugăm să ne contactaţi la telefon 0256 228 062 sau email pentruvoi@pentruvoi.ro. Persoana de contact: Mihaela Leucuţa.
###
Fundaţia “Pentru Voi” este singurul ONG din Timişoara care oferă de 19 ani servicii sociale comunitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi intelectuale şi familiile acestora.
Unitatea Protejată „Pentru Voi” este o inteprindere socială cu un număr de 35 de angajaţi, persoane cu dizabilităţi, care oferă o gamă largă de produse şi servicii şi susţine serviciile sociale furnizate de Fundaţia „Pentru Voi” celor 200 de adulţi cu dizabilităţi intelectuale, beneficiari ai acesteia.