Timisoara

Indicele Imobiliare.ro: Apartamentele se ieftinesc în Capitală, dar continuă să se scumpească în centrele regionale

Prabusirea imperiului Izometal – Confort, de la Timisoara – ‘insolventa anului’ 2012. Vezi ce spune omul de afaceri Georgica Cornu!

Detalii

Categorie
Stiri economie
Modificat
acum 2 luni si 1 saptamana
Vizualizari
69

Voteaza & Distribuie

Descriere

Indicele Imobiliare.ro: Apartamentele se ieftinesc în Capitală, dar continuă să se scumpească în centrele regionale

Timișoara – septembrie În condiții normale de piață, activitatea de tranzacționare pe piața locuințelor tinde să fie mai scăzută în august – o perioadă în care mulți români își programează concediile –, chiar comparativ cu celelalte luni de vară. În acest context, apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (atât noi, cât și vechi) s-au ieftinit, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, cu 1,2% luna trecută, de la 1.212 euro pe metru pătrat util (la finele lui iulie), până la 1.197 de euro pe metru pătrat util. Tendința de scădere nu a fost resimțită în toate marile orașe ale țării: dintre centrele regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, doar două au înregistrat scăderi de prețuri în perioada analizată (cea mai notabilă în Capitală), iar în celelalte au avut loc creșteri.

București:
În cel mai mare oraș al țării, pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au diminuat cu 1,2% luna trecută, de la 1.318 la 1.302 euro pe metru pătrat util. Scăderi au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au depreciat însă mai puțin, cu 0,6% mai exact (de la 1.239 la 1.231 euro pe metru pătrat util), în vreme ce unitățile locative nou-construite au resimțit un declin de 2% în decurs de o lună (de la 1.374 la 1.346 de euro pe metru pătrat util).

Brașov:
Și în orașul de la poalele Tâmpei Indicele Imobiliare.ro a înregistrat un parcurs descendent al prețurilor luna trecută. Apartamentele scoase la vânzare aici s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,8%, de la 1.071 la 1.062 de euro pe metru pătrat util. Și în acest caz, locuințele vechi au consemnat o scădere mai mică, respectiv 0,5%, de la 1.059 la 1.054 de euro pe metru pătrat util. Unitățile locative noi, pe de altă parte, s-au depreciat cu 1,7%, de la 1.104 la 1.085 de euro pe metru pătrat util.

Cluj-Napoca:
În capitala Transilvaniei, așteptările vânzătorilor de locuințe au crescut, la modul general, cu 0,9% pe parcursul lui august, ajungând la o medie de 1.525 de euro pe metru pătrat util (față de 1.511 euro pe metru pătrat util la finele lunii precedente). Apartamentele vechi s-au apreciat în acest răstimp cu 1% (de la 1.551 la 1.566 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi au consemnat un avans de 1,5% (de la 1.461 la 1.483 de euro pe metru pătrat util) – fapt ce a dus la îngustarea ecartului dintre cele două segmente de piață.
Constanța:
În orașul de la malul mării, prețurile apartamentelor au consemnat, per ansamblu, o tendință ușor ascendentă în luna august – este vorba despre un avans de 0,2%, de la 1.139 la 1.141 de euro pe metru pătrat util. Cele două segmente de piață analizate au avut, însă, evoluții diferite: dacă locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,4% (de la 1.133 la 1.138 de euro pe metru pătrat util), cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-au ieftinit, pe de altă parte, cu 0,5% (de la 1.156 la 1.150 de euro pe metru pătrat util).

Iași:
În orașul din nord-vestul țării a avut loc, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, cea mai mare creștere a prețului mediu solicitat de către vânzătorii de apartamente. Astfel, în ultima lună de vară, pretențiile proprietarilor s-au majorat cu 2,9%, de la 1.016 la 1.045 de euro pe metru pătrat. Deși ambele segmente de piață au consemnat creșteri în perioada analizată, amploarea variațiilor a fost diferită: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,9% (de la 1.010 la 1.019 euro pe metru pătrat util), însă cele nou-construite s-au scumpit cu 4% (de la 1.018 la 1.059 de euro pe metru pătrat util).

Timișoara:
În capitala Banatului a avut loc o ușoară creștere a prețului mediu solicitat de către vânzători, respectiv un plus de 0,3%, de la 1.200 la 1.204 euro pe metru pătrat util. Tendința ascendentă a fost susținută, însă, doar de unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, care au consemnat un avans de 1,9%, de la 1.184 la 1.206 euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi, pe de altă parte, s-au depreciat ușor, anume cu 0,2%, de la 1.206 la 1.203 euro pe metru pătrat util.

Despre Imobiliare.ro
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depășit de curând pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.