În cadrul proiectului, Academia Olimpică Română, filiala Timiș, se va ocupa cu organizarea acţiunilor de voluntariat şi a întâlnirilor cu personalităţi din lumea sportului, în două etape, programate în luna octombrie 2013 și în luna mai 2014.
Proiectul-pilot își propune:
•Realizarea unei baze de date privind elevii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate;
•Identificarea, pentru fiecare elev, a părintelui rămas/ reprezentantului legal/ persoanei de îngrijire;
•Colaborarea cu autorităţile locale în ce priveşte activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate;
•Monitorizarea frecventării cursurilor şi situaţiei la învăţătură a acestor elevi;
•Identificarea nevoilor individuale ale elevilor aflaţi în această situaţie;
•Menţinerea legăturii între şcoală şi familia acestor elevi;
•Consilierea individuală şi de grup a elevilor din internat şi a elevilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate;
•Activităţi extraşcolare desfăşurate cu elevii din internat.
Proiectul se va desfășura până în luna iunie 2014, la implementarea lui participând ca parteneri, în afară de Academia Olimpică Română – filiala Timiş, și CJRAE Timiş, Biserica Ortodoxă a Spitalului Judeţean și Societatea Femeilor Creştin Ortodoxe din Timişoara.