Timisoara

Premiera la Timisoara: Stavilarul descoperit in Piata 700 va fi expus public

Detalii stire

Categorie
Stiri economie
Modificat
acum 5 ani si 5 luni
Vizualizari
1104

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

ModaTim Investment S.A., dezvoltatorul proiectului City Business Centre, a primit avizul favorabil pentru conservarea şi expunerea vestigiilor descoperite cu ocazia lucrărilor la fundaţia celei de-a cincea clădiri de birouri ce se va ridica în cartierul de afaceri din Piaţa 700. Toate comisiile de experţi ale Ministerului Culturii au optat pentru scoaterea la suprafaţă a stăvilarului, conservarea acestuia şi expunerea sa în piaţeta publică ce se va forma în fata complexului de birouri. Soluția de valorificare a vestigiilor și integrarea lor într-un proiect arhitectural nou, ce va crea un fragment muzeal în aer liber, este unică în România și în linie cu practica internațională.
În urma lucrărilor efectuate în această vară la fundaţia celei de-a cincea clădiri din cadrul City Business Centre, au fost descoperite o serie de vestigii, printre care un stăvilar folosit în cadrul sistemului de apărare din jurul bastionului construit în secolul al XVIII-lea de către administraţia habsburgică. Stăvilarul, construit din cărămidă, dale de piatră şi pavat cu lemn, avea rolul de evacuare a apei din şanţul de apărare a cetăţii.
Arhitecţii şi proiectanţii complexului de birouri împreună cu arheologii şi experţii Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu au înaintat Ministerului Culturii trei propuneri pentru punerea în valoarea a vestigiilor descoperite. Atât Comisia Naţională de Arheologie, cât şi Comisia Naţională de Monumente au optat pentru cea mai complexă dintre propunerile înaintate: păstrarea unei bune părţi din stăvilar în cadrul amplasamentului City Business Centre, scoaterea acesteia din stratul de apă freatică, conservarea, respectiv expunerea sa în faţa publicului timişorean în viitoarea piaţetă publică ce se va forma în faţa complexului de birouri. Deşi dificilă din punct de vedere tehnic, presupunând demontarea stăvilarului, aplicarea unor varii proceduri de conservare a materialelor componente şi apoi remontarea acestuia, soluţia are avantajul de a transforma spaţiul public exterior într-un fragment muzeal în aer liber.
Suntem bucurosi ca putem reda publicului o parte a istoriei orasului nostru. Soluţia susţinută de arhitecţii noştri, de arheologi, de alţi experţi în domeniul monumentelor istorice, a fost cea avizată de toate comisiile abilitate. Dar cel mai important lucru este că stăvilarul nu va rămâne în apa freatică, evitându-se astfel distrugerea lui definitivă. Timişoara se aliniază tendinţelor europene în ceea ce priveşte protecţia şi valorizarea patrimoniului prin adoptarea unei soluţii coerente de conservare şi punere în valoare.”, subliniază Ovidiu Şandor, dezvoltatorul City Business Centre Timişoara.
ModaTim Business Facility a iniţiat deja demersurile de contactare a firmelor autorizate de către Ministerul Culturii în vederea pregătirii etapelor următoare, astfel încât stăvilarul să poată fi ridicat din apa freatică într-un timp cât mai scurt. Lucrările vor fi realizate sub directa supraveghere a arheologilor de la Muzeul Banatului.

Despre City Business Centre Timişoara
City Business Centre Timişoara este principalul complex de birouri de clasă A din vestul ţării, situat în zona centrală a Timişoarei. Proiectul include 5 corpuri cu o suprafaţă de 43.000 mp închiriabili. În prezent, sunt date în folosinţă clădirile A, B, C şi D cu o suprafaţă totală de 34.000 mp închiriabili, urmând ca ultima clădire să fie inaugurată în 2014. Printre chiriaşii City Business Centre Timişoara se numără Alcatel-Lucent, Microsoft, Autoliv, Visma Software, Wipro Technologies, Raiffeisen Bank sau BCR. Numărul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în City Business Centre Timişoara depăşeşte 2.500.

În 2010, City Business Centre Timişoara a fost desemnat Green Building of the Year de către Romanian Green Building Council şi Office Development of the Year de către EuropeProperty.com