Timisoara

Preventia NU musca!

Detalii

Categorie
Stil de viata
Modificat
acum 2 ani si 10 luni
Vizualizari
531

Voteaza & Distribuie

Descriere

Prevenția NU mușcă!
Canin sănătos, incisiv carie, iar premolar lipsă. Acesta este unul dintre exemplele cu care se confruntă peste 80% dintre români. Frica de stomatolog, lipsa banilor, educația primită în familie sau problemele medicale ne pun în situația de a fi „știrbi.”De aici apar o mulțime de neplăceri, de la alimentele mestecate parțial, care, odată ajunse în stomac pot crea dureri și chiar pierderea încrederii în sine, cauzată de o deformare a gurii, a vocii și a întregului aspect fizic. Există riscul atrofierii osului, crește gradul de apariție a cariilor, dinții vecini se înclină spre spațiul rămas, iar șansele de apariție a bolii parodontale este tot mai mare.

În zilele noastre lipsa dinților poate fi rezolvată într-un timp relativ scurt de un stomatolog priceput.
Majoritatea dintre români ajunge la medic atunci când dinții nu mai pot fi salvați. Cum îți păstrezi dantura sănătoasă?
Un simplu control la 6 luni te poate scăpa de problemele stomatologice. Absența controlului periodic crește riscul apariției unor boli de inimă, artrită reumatoidă, diabet, osteomielită sau boli ale stomacului.
Tu știi ce mai fac dinții tăi? Vino la control stomatologic periodic și află că Prevenția NU mușcă!

Dinți perfecți cât ai spune „zâmbet”

Dr. Vasile Caia ne introduce în culisele implantului dentar și ne asigură că un zâmbet perfect se obține printr-o legatură de încredere cu medicul, prin acel transfer de siguranță și profesionalism. La acestea se adaugă o analiză detaliată a pacientului, a problemelor acestuia plus o igienă impecabilă a mediului de lucru.
“În primul rând, pacientul e cel mai important, relația care se stabilește între medic și pacient, încrederea reciprocă, siguranța specialistului și cooperarea. Apoi contează implantul în sine, ceea ce implică materialul din care este făcut, designul, firma și calitatea texturilor auxiliare. Foarte importante sunt și condițiile de sterilizare, tipul lucrării și munca tehnicianului, care efectuează partea de coroană. Medicul este cel care avizează lucrarea și decide, dacă este cazul, să fie făcute anumite ajustări”, ne asigură dr.Caia.
După orice intervenție de implant medicul recomandă controale periodice pentru a putea supraveghea cazul.

Până la implant, medicul endodont poate salva unii dinți. Endodonția este un termen grecesc format din “endo-înăuntru” și “dontia-dinte”, care înseamnă tratarea interiorului dintelui.
Un dinte netratat corespunzător poate duce la distrugerea țesuturilor dure și a țesuturilor de susținere ale acestuia, care poate genera pierderea lui. Ba chiar există riscul extinderii infecției la nivel osos, unde pot apărea diferite complicații.
“Tratamentul endodontic poate salva un dinte, care altfel ar trebui estras. Extracția generează modificări funcționale (masticatorii și fonetice) și estetice. De aceea e mai bine ca dintele să fie tratat la timp, pentru că mulți pacienți ajung pe scaunul stomatologic, doar dacă acuză dureri ”, susține dr. Florin Bratiloveanu, medic endodont Team Dental Clinic

Aspectul inestetic, parodontopatia sau cariile multe sunt riscuri la care ne expunem, când avem dinţii strâmbi sau nealiniați corect. Aceștia sunt mai greu de întreţinut, pot fi pierduţi mai devreme și obligă muşchii masticatori la un efort suplimentar, ceea ce poate duce la dureri de cap, disfuncţia ATM şi dureri la nivelul gâtului, umărului şi spatelui.
"Pe lângă problemele de ordin estetic, malpozițiile dentare (înghesuiri, dinți rotați, spații între dinți) asociate sau nu cu probleme scheletale (poziții nefavorabile ale oaselor maxilare) sunt cele care îi aduc pe pacienți la ortodont. Aceste situații îngreunează igienizarea corespunzătoare, de unde și riscul crescut de apariție a cariilor. Impactul alimentar în zonele cu spații între dinți, dificultatea în masticație în cazul ocluziei deschise (dinții frontali superiori și cei inferiori nu se ating în momentul "mușcăturii", iar între ei rămâne un spatiu de cațiva milimetri sau mai mult), disfuncțiile articulației temporo-mandibulare, sunt doar câteva dintre problemele ce pot apărea din cauza anomaliilor dento-maxilare", susține Flavia Agache, medic ortodont Team Dental Clinic.

Fie că avem sau nu probleme dentare o consultație la medicul specialist ne poate ajuta să ne menținem sănătatea dinților.
Prevenția NU mușcă! e ocampanie de educare desfășurată de Team Dental Clinic in parteneriat cu Garajul de PR, Timisoreni.ro si Impact Press.

http://www.teamdentalclinic.ro/preventia-nu-musca