Timisoara

Programul National de Educatie pentru Fericire - In facultatile din Timisoara

Detalii eveniment

Categorie
Evenimente sociale
Modificat
acum 5 ani si 2 luni
Vizualizari
990

Reprezentari

DataOraLocatie
Sambata 15 martie 201415-17

Voteaza & Distribuie

Prezentare eveniment

În facultățile din Timișoara începe Programul Național de Educație pentru Fericire Studiile din ultimii ani au arătat că fericirea e mai puțin abstractă decât credeam. De peste 30 de ani, fericirea a devenit un subiect de studiu în universități de renume, precum Harvard, Pennsylvania University sau Columbia University. Iar acum, aceste studii vor fi aplicate și în România.
Pentru a ajuta românii să devină mai fericiți, Asociația Inițiativa pentru Fericire, un ONG național, desfășoară Programul Național de Educație pentru Fericire, primul de acest fel din țară. Prin acest program se dorește înțelegerea factorilor care declanșează fericirea și aplicarea lor în viața de zi cu zi.
6 luni de teorie și practică a fericirii Programul se adresează elevilor de liceu, studenților și adulților, care vor fi angrenați în activități diferite, adecvate categoriei de vârstă pe care o au. Astfel, elevii de liceu și studenții vor participa la 3 difuzări ale unor documentare și vor realiza dezbateri pe teme de fericire, cu o structură preluată de la Harvard University, unde se desfășoară cu succes de câțiva ani.
Studenții vor putea participa la un eveniment de două ori pe lună (timp de 3 luni), în cadrul căruia vor fi difuzate documentare despre fericire, cunoaștere de sine și psihologie pozitivă. Documentarele au licența originală, oferită de producătorii filmelor, iar aproximativ jumătate din timpul alocat evenimentului va fi destinat discuțiilor despre factorii care influențează fericirea, așa cum au fost prezentați în film. În plus, vor fi desfășurate și exerciții, care vor ajuta la punerea în practică a informațiilor teoretice și pot crește nivelul de fericire prin repetiție.
În Timișoara, evenimentele pentru studenți se vor desfășura la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor (FEAA). Materialele de dezbatere sunt folosite cu succes de câțiva ani în centre universitare importante din SUA, precum: Stanford, University of Columbia și University of Pennsylvania. În plus, toate difuzările și dezbaterile vor fi realizate în prezența unor traineri pregătiți în domeniu.
Primul eveniment pentru studenți va avea loc pe 13 martie, iar al doilea pe 15 martie Primul eveniment din cadrul programului va avea loc joi, 13 martie, ora 18:00-20:00, iar al doilea eveniment sâmbătă, 15 martie, ora 15:00-17:00. Ambele vor avea loc în sala P02 din cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor (FEAA) și vor consta în difuzarea documentarului „I Am”,realizat de Tom Shadyac, regizorul filmelor Ace Ventura și Profesorul Traznit. Acesta a avut, în urmă cu câțiva ani, un accident care i-a pus viața în pericol. Aflat în spital, el își evaluează viața și își dă seama că banii, vila din Pasadena și avionul privat nu i-au adus fericirea. Astfel, pleacă în lume în încercarea de a găsi răspuns la 2 întrebări:
  • Ce e în neregulă cu lumea?
  • Cum ne putem schimba în mai bine?
Difuzarea filmului va fi urmată de o dezbatere (moderată de către Iunia Pașca – www.iunia.ro) și de un atelier cu exerciții despre fericire. Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe site http://www.ipf.ro/evenimente/i-am-un-documentar-ca-un-film-timisoara-13-15-mart-2014 locurile se vor ocupa în baza rezervărilor prealabile. Toate evenimentele ulterioare din cadrul programului din Timișoara vor fi anunțate pe pagina de Facebook Inițiativa pentru Fericire și pe site-ul www.ipf.ro.
Eveniment realizat cu sprijinul partenerilor: Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor (FEAA), Creative Minds si Look Inside.