Timisoara

Sarbatoarea de Craciun

Detalii

Social links
Categorie
Stil de viata
Modificat
acum 3 ani si 3 luni
Vizualizari
851

Voteaza & Distribuie

Prezentare

Sărbătoarea de Crăciun

Pentru unii dintre noi, Crăciunul înseamnă o mare sărbătoare, una a bucuriei, Nașterea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. În cultura creștină, sărbătorim pe 25 decembrie o zi semnificativă, încununată de ceremonia mesei din această zi. Punem pe masă mâncăruri alese, prilej de petrecere, voie bună și bucurie. Mai ales pentru cei dintre noi care am ținut și postul premergător acestei sărbători, masa din ziua de Crăciun este o mare binecuvântare.

Crăciunul este bucurie!

Iarna este cea mai bună perioadă pentru o introspecție interioară, dar este și o vreme de verificare a conexiunilor avute cu cei din jur. Iarna căutăm căldura - în hrană, în case și în sufletele noastre. Nu lăsa să treacă aceste sărbători fără să îmbrățișezi în fiecare zi pe cineva din toată inima, să spui cuiva o vorbă bună, să faci cuiva un cadou sau sa ajuți pe cineva care are nevoie. Și nu doar pentru că ai tu nevoie să te simți uman, creștin, generos, bun sau pentru că este luna decembrie. O poți face acum, ca un nou început de stare și de bucurie a dăruire, ca mod firesc de a fi. Dăruind vei primi și tu fericirea pe care ți-o va aduce chipul acelui om atunci când primește darul tău. Iar noi, oamenii, suntem structurați firesc și avem înclinația de a face bine celor din jur, de a dărui. Când începi a te cerceta realizezi că a face bine și a aduce bucurie celor din jur este o stare firească a sufletului tău.

Crăciunul este IUBIRE!

Muzica are în această vreme ceva magic, fiecare colindă are parcă o poveste desprinsă din rai. Curios, dar pentru câțiva dintre noi, Crăciunul înseamnă colinde, înseamnă muzica sfântă din această perioadă de an. Fetița mea, pe 3 decembrie și-a adunat cd-urile cu colinde și mi-a spus: ”vreau să pun în fiecare zi colinde, pentru că doar în decembrie mă pot bucura de asta!”

Crăciunul înseamnă COLINDE!

Dăruim celor dragi…Îți amintesc că darul este gestul care poarta în sine dragostea ta pentru cel căruia oferi. Printr-o simplă, dar deloc ușor de realizat mișcare a gândului, poți transforma totul în dar: viața, profesia, toate lucrurile făcute de tine la fiecare pas. Este cea mai bună perioadă în care putem lansa gândul de A DĂRUI, la tot pasul. Este suficient ca în adâncul sufletului să spui: "Lucrul acesta îl fac pentru mama/soțul/soția/prietenul/fratele/sora mea!” În felul acesta facem exercițiul vieții ca dăruire, ne plasăm pe traiectoria existenței, ca DAR. Decembrie, cea mai frumoasă perioadă din an! Este iarnă, o vreme a sufletelor noastre și a puterii de a ne deschide și de a dărui. Este vremea în care ne adunăm mai mulți la un loc, fie în familie, fie între apropiați și ”ne ghemuim la căldura sufletelor noastre”…

Crăciunul este și despre A DĂRUI și A PRIMI!
Crăciun fericit!


Autor

Anunt Diamant Euroinstal - Calea Aradului

Euroinstal Timisoara - boilere, centrale termice, sisteme de incalzire
https://euro-instal.ro