Timisoara

Stralucire si culoare, la evenimentul de make-up de la Iulius Mall

Detalii

Categorie
Stiri divertisment
Modificat
acum 1 an si 2 zile
Vizualizari
136

Voteaza & Distribuie

Descriere

STRĂLUCIRE ŞI CULOARE, LA SINGURUL EVENIMENT DE MAKE-UP DIN TIMIŞOARA, ORGANIZAT DUMINICĂ, LA IULIUS MALL

Make-up artişti apreciaţi, demonstraţii live, machiaje strălucitoare, zeci de premii şi un public entuziast, care apreciază frumuseţea. Acestea sunt doar o parte dintre elementele „Beauty Revelation”, primul eveniment din Timișoara dedicat exclusiv machiajului, care a avut loc duminică seară, la Iulius Mall.

Mirela Vescan, cel mai titrat make-up artist din România, a fost pe scenă alături de unii dintre cei mai talentați profesionişti în domeniu din Timișoara: Daniela Moga, Oxana Novacovici și Anca Molnar. Cele patru au putut fi urmărite în timp ce au creat machiaje sofisticate, în care s-au regăsit pasiunea dedicată acestei arte și talentul în evidențierea frumuseții feminine. Publicul s-a bucurat de zeci de premii, în sesiuni de make-up sau produse cosmetice de la brandurile Melkior, Pupa Milano, Sephora si Marionnaud din Iulius Mall, acordate prin extragerile la tombolă.

Demonstrațiile live de machiaj au captat atenția celor prezenți, iar sfaturile de frumusețe au fost bine primite și, cu siguranță, vor fi puse în practică de femeile care sunt atente la aspectul lor.

Jocurile de culoare au fost acompaniate de acordurile de pian ale lui Teodor Pop, de la JazzyBit.

„Beauty Revelation” a fost o manifestare unică în Timișoara, expresie a unei lumi pline de culoare și de oameni care iubesc frumusețea și feminitatea.