Timisoara

Tabără de supraviețuire pentru copiii din centrul rezidențial din Peciu Nou

Tabără de supraviețuire pentru copiii din centrul rezidențial din Peciu Nou

Detalii

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 4 saptamani si 4 zile
Vizualizari
76

Voteaza & Distribuie

Descriere

Cercetașii din Centrul Local “Licos” Timișoara organizează în perioada 16-18 noiembrie o tabără de supraviețuire, ce va avea loc la Centrul Rezidențial Sf. Nicolae din Peciu Nou, lângă Timișoara, în care copiii din centrul rezidențial vor învăța cum să se orienteze și să supraviețuiască în natură în cadrul unor activități educative și distractive. Proiectul este organizat împreună cu LIDL pentru un viitor mai bun.

Integrarea în societate a tuturor persoanelor, indiferent de problemele lor, este atât responsabilitatea fiecărei persoane cât și a societății în sine. Astfel, echipa SUPERviețuitorii, formată din cercetași tineri, a decis că fiecare copil merită un cadru educațional favorabil care să le stimuleze curiozitatea și să le dezvolte cunoștințele astfel încât aceștia să se poată integra în societate mai ușor. Seniorii s-au gândit că natura e cel mai bun mediu de învățare, de cunoaștere de sine și de dezvoltate și astfel vor organiza o serie de ateliere pentru copii din Centrul Rezidențial Sf. Nicolae.

Printre atelierele organizate de cercetașii timișoreni se numără atelier de montat cortul, unde copii vor fi instruiți în legătură cu modul de montare și așezare a unui cort în locul de campare; atelier de orientare, unde copiii vor învăța cum să citească corect o hartă, cum să folosească o busolă și cum să citească marcaje forestiere și montane; atelier de supraviețuire unde acordarea primului ajutor, realizarea focului și învățarea nodurilor pentru construcții sunt activitățile principale, și atelier de pregătire pentru drumeție unde copiii învață cum să își pregătească rucsacul și ce să aducă cu ei într-o drumeție.

Cercetașii din Centrul Local Licos Timișoara așteaptă cu nerăbdare să petreacă timp cu copiii din centrul rezidențial și, de asemenea, îndeamnă publicul timișorean să se implice în integrarea tuturor persoanelor în societate.

***
Pentru mai multe detalii:

David Suici
Aida Denisa Opîrlesc
Responsabil Comunicare
Șef de echipă
davidsuici57@gmail.com
aida.opirlesc@scout.ro