Timisoara

Un Crăciun special pentru 721 de copii

Detalii

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 6 luni si 2 saptamani
Vizualizari
154

Voteaza & Distribuie

Descriere

Un Crăciun special pentru 721 de copii
721 de copii din centrele United Way din Timișoara se vor bucura de un Crăciun special datorită campaniei de strângere de fonduri „O floare de colț pentru un prânz cald” organizată de Fundația Hațegan în luna noiembrie. În urma campaniei care a durat patru săptămâni s-au strâns 47.561 lei, suma care va asigura 4756 de mese calde pentru cei 721 de copii în nevoie din județul Timiș.
Scopul campaniei este de a promova spiritul caritabil în rândul comunității locale și de a recunoaște generozitatea. Conceptul e simplu: în schimbul unei donații minime de 10 lei, cost ce reprezintă prețul unei mese calde pentru un copil defavorizat, se poate achiziționa o broșă în formă de floare de colț. Campania este o invitație deschisă tuturor timișorenilor care consideră că a dărui, oricât de puțin, e important în viață. Astfel, floarea de colț devine un simbol al spiritului caritabil pe care organizatorii Balului Vienez de la Timișoara îl promovează în fiecare an în orașul nostru.
Broșele se distribuie în companiile și organizațiile locale care doresc să se alăture campaniei. Anul acesta, în cadrul campaniei s-au implicat 44 de companii și organizații, contribuind atât la producerea florilor de colț, cât și la distribuirea acestora: Accenture, Adecco, Ametras, Atos, BCR, Bosch, Cmed, Continental Automotive, Continental Anvelope, Dr. Baldea Dental Clinic, Flex, Fundatia ETA2U, Gartner, Hațegan Attorneys, Hotel Senator, Institutul Francez, Isoft Bet, KPMG, Marsh, Metropolitan Life, MGI Coutier, Minitehnicus, Montessori – Haus Timisoara, NESS Digital Engineering, Noi Receream, NEPI, NOKIA, OCE Software, Oncogen, Openville, Profi, PWC, Raiffeisen Bank, Regina Maria, Sanswiss, Schäffer, Smart Fit, Spitalul Judetean, Shopping City, Visma, United Business Centre, Waterford Institute, Zoppas.
Floarea de colț a făcut bine înainte de a fi distribuită. Este al doilea an când broșele au fost confecționate de mame care provin dintr-un mediu dezavantajat social și care luptă alături de Asociația CRIS-DU Areopagus pentru a reduce riscul de abandon școlar și excluziune socială, oferindu-le copiilor lor un viitor mai bun prin educație.
Ada Gabor, manager Fundația United Way Romania, Filiala Timișoara, a declarat: „Deși județul Timiș este unul dintre cele mai dezvoltate județe din România, totuși există mulți copii în dificultate socială datorită circumstanțelor personale.Prin proiectele noastre noi oferim servicii integrate copiilor și familiilor acestora, aceasta însemnând că luam în considerare toți factorii: părinții, familia, cadrele didactice și membrii comunității care pot sprijini copiii să își continue educația. Prin intermediul campaniei „O floare de colț pentru un prânz cald" reușim să adresăm una dintre nevoile lor fundamentale, aceea a hranei. Mulțumim tuturor celor care au ales sa fie alături de noi!”
Av. Ioana Hațegan, Președintele Balului Vienez de la Timișoara, a declarat „Această campanie nu ar fi posibilă fără sprijinul și implicarea a multor companii și instituții locale.. Mulțumim pentru deschiderea și implicarea tuturor celor care au ales să se implice în a dărui unor copii un trai mai decent și a răspândi spiritul caritabil în comunitatea noastră.”
DESPRE ORGANIZATORI – FUNDATIA HATEGAN
Fundația Hațegan are ca obiectiv principal formarea și susținerea unor comunități puternice în Timișoara și în regiune prin patru linii de programe: comunitate, familie, life-work balance și educație. www.fundatiahategan.ro