Timisoara

Unii au prins play-off-ul, altii se vor uita la TV

Detalii

Categorie
Stiri Sport
Modificat
acum 4 ani si 8 luni
Apartine de
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret TIMIS (D.J.S.T.)
Vizualizari
394

Voteaza & Distribuie

Descriere

Au revenit de la 0-1 pentru a se impune apoi clar în următoarele două partide. CSM Lugoj se va lupta pentru unul din locurile 5-8, după victoria de duminică seară, 3-0 la seturi, cu SCMU Craiova, în meciul decisiv al primei faze de play-off. Fetele lui Bogdan Paul au controlat partida în cea mai mare parte, înregistrând un succes clar, în aplauzele publicului ce a umplut din nou sala „Ioan Kunst Ghermănescu”.
După victoria categorică de la mijlocul săptămânii, din Bănie, care a împins duelul din faza I a play-off-ului în jocul decisiv, voleibalistele de la CSM Lugoj au intrat hotărâte pe parchet duminică seară, în fața propriului public. Au fost trei seturi tranșate clar de către gazde (25-18, 25-18 și 25-19), cu mici emoții în actul secund, însă doar până la cel de-al doilea time-out tehnic.
Iată formula folosită de Bogdan Paul în jocul de duminică: Ivana Radonjic, Ioana Vasinca, Laura Lungu, Daniela Lupescu, Milica Trojancevic, Diana Tătaru, Milena Matic (libero). A mai intrat Mădălina Șonda.
Următorul adversar al lugojencelor va fi CSM Târgoviște, învingătoarea acestui duel urmând a merge mai departe în lupta pentru locul 5.
Situaţie opusă la baschet masculin, unde BC Timişoara a ratat accederea în play-off în proporţie de 99,99%. Nici Timba nu a prins această fază, însă ea nu era favorită la acest lucru. În schimb, BCM Danzio, prim-divizionara de baschet feminin va prinde locul 8 în sezonul regulat şi astfel ultimul loc de play-off, după etapa de miercuri.

Sursa informatii: www.dsjtimis.ro