Fondul britanic de investitii Fabian Romania Property a preluat, pentru circa 1 milion de euro, 50% din actiunile unei companii de dezvoltare imobiliara care detine un teren cu o suprafata de 1,1 hectare in nordul Timisoarei, unde va construi un ansamblu rezidential cu 250 de apartamente. Terenul are o suprafata de aproximativ 11.000 de metri patrati, iar proprietarul acestuia a obtinut aprobarea de urbanism zonal pentru construirea a peste 250 de apartamente, cu o suprafata totala de peste 30.000 de metri patrati. Compania imobiliara Coltex, care detine diferenta de 50% din actiuni, a incheiat un parteneriat cu Fabian si va administra proiectul de dezvoltare a ansamblului rezidential. Coltex a mai dezvoltat cladirea Banu Antonache, care a fost vanduta fondului Fabian, in anul 2005. Pretul platit pentru achizitia terenului, incluzand cheltuielile asociate procesului de cumparare, s-a ridicat la 4,7 milioane de euro, echivalentul a 427 de euro pentru un metru patrat de teren si 157 de euro pentru un metru patrat construit, avand in vedere suprafata totala estimata a apartamentelor, de 30.000 de metri patrati. Dezvoltatorul a contractat si a tras integral un credit de 3,6 milioane de euro de la Banca Romaneasca, pentru finantarea achizitiei terenului. Incluzand capitalul de lucru necesar pe termen scurt, investitia neta initiala pe care trebuie sa o efectueze Fabian se ridica la aproximativ un milion de euro. Aceasta este prima investitie efectuata de Fabian in afara Bucurestiului si al doilea proiect rezidential al firmei...
Stirea completa in: Ziua de Vest Timisoara