Este inacceptabil ca intr-un stat democratic sa fie zadarnicit dreptul de vot a aproximativ 450.000 de cetateni, studenti din Romania. Desi ne plangem de o societate civila inactiva, totusi descurajam mai bine de 60% dintr-o categorie sociala din a-si exprima votul.
Consideram ca prevederile actului normativ incalca dreptul de vot al majoritatii studentilor si implicit al unui procent semnificativ din populatia Romaniei. Studentii sunt o importanta categorie sociala, reprezentand practic viitorul acestei tarii, un viitor pentru care le este insa imposibil sa opteze.
Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), este cea mai mare federatie studenteasca din Romania, unica recunoscuta la nivel european si reprezinta peste 500.000 de studenti din intreaga tara. In aceasta calitate a adresat o scrisoare deschisa Presedintelui Romaniei, Primului Ministru si Presedintilor celor doua camere ale Parlamentului sa modifice aceste prevederi.
Tot in acest sens, ANOSR va sesiza forurile europene cu privire la ingradirea acestui drept iar in luna noiembrie va demara o campanie de constientizare a studentilor cu privire la importanta acestui vot.
"Ne dorim ca acele prevederi sa fie schimbate astfel incat toti studentii sa poata vota. In acest sens vom derula inclusiv o campanie de constientizare a studentilor in a merge la vot. Tot in cadrul campaniei vom cere in mod public, tuturor partidelor politice sa isi prezinte strategia pe educatie din programele lor de guvernare, astfel incat studentii sa poata vota intr-un mod cat mai informat si constient" (Cezar Mihai HAJ – presedintele ANOSR)
Pentru mai multe detalii privind pozitia ANOSR puteti lua legatura cu Cezar Mihai Haj – Presedinte ANOSR – la numarul 0744 321 832 sau cu Virgil Smarandoiu – Vicepresedinte ANOSR – la numarul de telefon 0744 379 493.