Kendo-ka timisoreni se pregatesc de Mondiale
- Miercuri, 19 Noiembrie 2008 10:17 -
Kendo-ka timisoreni se pregatesc de Mondiale. Doi sportivi ai Clubului Sam-sho tintesc, cu shinai, spre Brazilia
Doi sportivi timisoreni se pregatesc pentru Mondialele de Kendo! Dragos Craciun (3 dan) si Mihai Deliu (1), ambii kendo-ka legitimati la Clubul Sam-Sho din Timisoara, condus de antrenorul Florin Ianas, au participat in zilele de 15 si 16 noiembrie, la Sf. Gheorghe, la al doilea stagiu al lotului national largit de kendo, antrenamente care reprezinta o etapa in pregatirea pentru Campionatul Mondial din august 2009, din Brazilia. La stagiu au participat 20 de kendo-ka, reprezentand cinci dintre cluburile cele mai valoroase din Romania in sportul cu shinai – sabia de bambus. De aceasta data s-a pus accentul pe conditia fizica specifica, a precizat Dragos Craciun, cel mai titrat dintre elevii senseiului Clubului timisorean de kendo. Programul care se va derula lunar, avand ca tinta Campionatul Monmdial, este condus de Ishikubo Shinichi, 5 dan, fost membru JICA, stabilit in Romania. Aceasta pregatire a lotului largit se face pentru prima data in tara noastra. Senseiul nipon s-a declarat multumit de nivelul actual de pregatire al luptatorilor. Kendo-ka s-au antrenat impreuna, au mancat impreuna, au locuit impreuna: termenul japonez pentru acest mod de pregatire este GASHUKU, un concept menit sa solidarizeze, in traditia si spiritul kendo, echipa care va reprezenta Romania la cea mai importanta competitie a nobilului arte martiale Kendo. In perioada urmatoare, prin antrenamentele desfasurate la dojo-ul timisorean, ca si in pregatirile cu lotul national largit, va creste gradat pregatirea, urmand ca pentru CM, kendo-ka sa atinga varful de forma. La Timisoara, Clubul de Kendo, Iaido, Jodo si Karate Sam-Sho isi desfasoara activitatea in sala de sport al Liceului J.L.Calderon, pasionatii artelor martiale putand pe membrii acestuia si pe senseiul lor, antrenorul lor, Florin Ianas, in fiecare seara de luni pana vineri, de la ora 19, detalii asupra programului in dojo fiind disponibile si pe site-ul www.sam-sho.ro.
Text foto: Dragos Craciun (d ) si Mihai Deliu s-au pregatit, la Sf. Gheorghe, cu lotul national
Comentarii:
Neautentificat!
Pentru a trimite comentarii trebuie sa va
inregistrati sau sa va logati:
încărcare...