Primaria si Consiliul Local al Municipiului Timisoara au organizat in data de 14 decembrie, in Sala Sporturilor "Constantin Jude"-Olimpia, premierea celor mai buni sportivi. "Gala Sportului Timisorean" a devenit un eveniment traditional, in fiecare an Consiliul Local Timisoara alocand finantare pentru premierea superlativelor sportive timisorene. La Gala au fost invitati sa participe pentru nominalizarile anului: sportivi, antrenori, reprezentanti din toate cluburile sportive din Timisoara, care reprezinta imaginea sportiva a orasului. Acestora li s-au alaturat asociatiile sportive judetene, Academia Olimpica Romana, profesori de educatie fizica si sport si alte institutii implicate in sustinerea sportului. Gala a fost onorata de prezenta unor personalitati sportive, glorii ale sportului romanesc si mondial: Lavinia Milosovici, Simona Amanar Tabara, Doina Mot. Manifestarea s-a desfasurat intr-o ambianta placuta, creata prin reunirea valorilor si personalitatilor sportului timisorean, fiind insotita in toata derularea ei de acompaniamentul muzical al trupei BlueStation.
Prezentarea Galei a fost realizata de doua personalitati locale: Maria Olaru - o mare campioana a gimnasticii mondiale si Florin Mihoc - realizator TV.
In debutul Galei viceprimarul Adrian Orza a punctat principalele repere ale anului 2009, privind performantele sportive realizate de sportivi si echipe, implicarea si sustinerea din partea Primariei Municipiului Timisoara a activitatii sportive a cluburilor si organizatiilor, respectiv proiectele de modernizare a bazelor sportive existente si pentru noi investitii de infrastructura a sportului. Gala Sportului a cuprins nominalizari pe mai multe sectiuni:
- Pentru sustinerea activitatii sportive: inspectorul scolar de educatie fizica si sport: Mircea Gavrila Muresan; Directia pentru Sport a judetului Timis - director Adrian Diaconu; Comisia Judeteana de arbitri baschet - presedinte Radu Bucerzan; Asociatia Judeteana de Handbal - Ioan Rapa; Asociatia Judeteana de Fotbal - presedinte Dan Lata; Asociatia Judeteana de Volei - presedinte Traian Cionca; Asociatia Judeteana de Box - presedinte Ion Mihai.
- Pentru proiecte derulate: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti - presedinte Tiberiu Ardelean; Academia Olimpica Romana, filiala Timis: Doina Mot, Daniela Ciugudean, Maria Olaru, Alina Antonievici; colaborator prof. dr. Dan Gaita; Simona Amanar Tabara; LPSBanatul; elevele: Vaduva Raluca si Panait Adela; C.S. Florin Teodorescu; Atletic Club Maraton -presedinte Dumitra Constantin; Marius Karnyansky - CS Tibiscus; UPC Romania Tm - manager Stefan Stanciu; Palatul Copiilor Timisoara; Clubul de Inot Masters - presedinte Mihai Lisetchi; SoHo Club 30.
- Premii de onoare pentru personalitati sportive: postmortem: Stelian Anghel - fotbal, Nistor Gal - baschet si Marin Bodin - handbal; maestru al sportului Terezia Popa - handbal; antrenor emerit Emil Grozescu - atletism; Gheorghe Almadi - box.
- Premii de onoare pentru profesori de educatie fizica si sport cu o cariera profesionala de exceptie:
Alexandru Schipor si Paul Roman - LPSBanatul; Georgeta Obradovici si Ioan Blaj - Sc. Gen. nr. 30; Florica Minda - C.N. Ana Aslan; Frentiu Prinz si Constantin Osain - Gr. Sc. Transporturi Auto; Gheorghe Bindaru - Gr. Sc. Emanuil Gojdu, Corneanu Ilie - Colegiul Tehnic, Gheorghe Crangan - Gr. Sc. Industrial CFR, Angela Kimel - Sc. Gen. nr. 6, Lucia Roman - Sc. Gen. nr. 26, Nicolae Ilian - Sc. Gen. nr. 22, Ivan Todorov - C.N. Bella Bartok; Stefan Nagy - Sc. Gen. P.P. Neveanu.
- Pentru colegi din Primarie, care prin practicarea sportului aduc imagine pozitiva institutiei: Silvia Banda - castigatoare a Maratonului Timisoara; Octavian Rosca, Florin Munteanu si Zaharie Ciev - fotbal; Ioan Badea, Pascu Burtic, Calin Fiat, Constantin Zatusevschi, Alin Moga, Florin Crisovan, Caius Suli si Valeriu Ciurcas - pescuit sportiv.
Nominalizari presa sportiva: Iosif Dudas - Uj Szo; Cristian Onaca - Agenda; Adrian Schindarli - Divizia Sport Radio Timisoara; Florin Mihoc - Redactia Sport TVR Timisoara; Redactia sport - Analog TV; Redactia Sport - TVT89; Redactia Sport Realitatea TV; Octavian Rosa-Renasterea Banateana; Redactia Sport Europa Nova; Calin Paltinean - Pro Tv; Laszlo Arpad - Nyugati Jeleni; publicatia Fotbal Vest; fotoreporteri: Constantin Duma, Florin Racz , Titus Balan si Istvan Szasz.
- Nominalizari cluburi polissportive: CSUniversitatea - director Mircea Chis; CSMunicipal - director Paul Stiniguta; CSS Bega - director Romulus Rasca; CSS nr. 1 - director Tamara Savu; LPS Banatul - director Marius Cociu; CS Banatul - director Zlatomir Balojin.
- Nominalizari echipe jocuri sportive: seniori: Echipa Baschet Club Municipal Elba Timisoara; antrenor: Dragan Petricevic - vicecampioana divizia nationala - cel mai bun rezultat in baschetul timisean seniori; vicecampioana Liga Europei Centrale; calificata in final four in Cupa Romaniei. Echipa Rugby Club Municipal - Universitatea de Vest Timisoara, antrenori: Vacaru Gica si Cosmin Cioriciu, campioana Cupei Europei Centrale, calificata in play-offul diviziei nationale, locul 1 in actuala editie a Cupei Europei Centrale.
- Mentiuni: Handbal Club Municipal Universitatea Politehnica - masculin; antrenori: Vuckovic Nedeljko/ Adrian Panait; Baschet CSS Bega - Danzio, promovata in divizia nationala; antrenor: Dan Ionescu. juniori: Baschet CSS Bega - juniori 2; antrenor: Mircea Albu; campioana nationala; jucatorii Alexandru Olah, Leonard Filip si Casian Todorov - locul 8 la CE U16; Baschet CSS Bega - juniori 3; antrenor: Tiberiu Ondreicovics; campioana nationala; jucatorii Nenad Popov, Ovidiu Udrea si Raul Covaciu - in lotul national; Baschet CSS Bega - junioare 3; antrenor: Vera Gavrila; vicecampioana nationala. Jucatoarele: Bianca Blanaru si Dora Ardelean - loc 7 CE U16/gr.B. Baschet CSS Bega - juniori 1; antrenori: Mircea Albu si Mihai Bolcu; vicecampioana nationala; jucatorii: Zoran Milencovici, George Toth si Ovidiu Mogosanu la CE - U18/gr. B. Handbal LPS Banatul - juniori 4; antrenor: Daniela Tomanyicska; locul 3 turneu final national; Handbal LPS Banatul - juniori 1; antrenori: Dan Dumitru si Adrian Panait; locul 3 Olimpiada nationala a sportului scolar; Razvan Vilceanu - in lotul national. Rugby CSS Bega - U12 ani; antrenori: Ioan Chirita si Mircea Bologa; locul 2 turneu final national. Minivolei CSS Bega - fete; antrenor: Ioan Ersigan, locul 2 turneu final national.
- Nominalizari fotbal: Fotbal Club Timisoara; antrenor: Ioan Ovidiu Sabau; vicecampioana in divizia nationala, finalista a Cupei Romaniei; preliminarii in Liga Campionilor, grupele Europa League. Fotbal LPS Banatul - juniori; antrenor: Cristian Petcu; campioana nationala; Fotbal LPS Banatul - juniori; antrenor: Ovidiu Vilceanu; vicecampioana nationala; FC Timisoara - juniori B; antrenor: Robert Frusa; campioana nationala; Viorel Visan - director Centrul Copii si Juniori
- Superlativele anului 2009 la jocuri sportive:
- "cea mai buna echipa de seniori a anului 2009": BCM Elba,
- "cea mai buna echipa de juniori a anului 2009": cele patru echipe de baschet si fotbal campioane,
- "antrenorii anului 2009": Seniori: Dragan Petricevic - BCM Elba, Juniori: antrenorii celor patru echipe mentionate
- Nominalizari sah: seniori: Corina Peptan - AEM Luxten; Adeline Uta; Veronica Foisor - CSS1; Vladislav Nevednichi, Mircea Parligras - AEM Luxten, Szabo Gergely - CSSt Medicina; juniori: Adeline Uta, Veronica Foisor, Paula Craciun - CSS1; Robin Dragomirescu, Adrian Petrisor, Cristian Siclovan, Catalin Sauca Gherman - CSS1. Echipe sah: AEM - Luxten masculin si AEM - Luxten feminin - campioanele Romaniei; CSSt. Medicina - medalie bronz CN.
Nominalizarile in probe sportive individuale olimpice si neolimpice
- Atletism: Adelina Pastor - LPSBanatul/CSMunicipal; antrenor:Ioan Damaschin, Sorin Maneran - LPS Banatul; antrenor: Simona Serban, Constantin Maneran - CSUniversitatea; antrenor: Emil Grozescu, Tabita Dogar, Cosmin Dumitrache, Nicolae Jurjiu; antrenor: Marcel Grigorescu
- Alpinism: Horia Colibasanu
- Automobilism: seniori: Alexandru Krepelka, Emanuel Resiga, Sergiu Tirla, Mihaela Harceaga, Dorina Jurca, Adriana Maier, Marius Giurisici; sperante: Leonard Borlovan, Darco Pelici, Bogdan Vlasceanu, Isabela Isac; Lola Giurisici - CJAK
- Arte martiale: Alexandru Stancu; Alexandra Corbeanu, Alexandra Pop, Ana Maria PopBadeu - eureka - CS UTK; antrenor: Mihai Cioroianu; SKDUN: Alexandru Schein, Loredana Antalfi, Robert Stemler, Bogdan Iuga; antrenor: Zoltan Nagy; FRKAMA: Adrian Popescu, Cristina Sas - CSU; antrenor: Mircea Dragu; Timeea Szasz - Zanshin; antrenor Catalin Costinas, Simionovici Daniel - StilTm; antrenor: Ovidiu Denes, Maria Pascu - Fudoshin; antrenor:Stefan Lacatus; taekwondo: Ioan Boti, Claudia Vuia, Francisc Folmer - CS Daisho; antrenor: Dan Olaru; kendo: Dragos Craciun, Mihai Deliu; antrenor: Florin Ianas
- Badminton: Sonia Olariu, Andreas Niermerheim, Oana Mircu, Dan Ilin, Calin Popescu, Sabina Balut, Alexandra Stefan, Beatrice Csehak - CSS1; antrenor: Savu Tamara;
- Box: Flavius Biea, Teofil Drugarin, Catalin Apintilesei, Darius Stoica, Lucian Novac
- Canotaj: Cristian Pirghie, Radu Stanciu, Adrian Cionca, Anastasia Grigorovici, Crastiu Diana, Micu Laurentiu, Donci Daniel
Dans: Fabian Ardeiu/Andreea Manea; Otiman Paula/Casian Tudosie; George Saceleanu/Amanda Chincia
- Ecvestra: Ioana Ganea, Ioan Ionac, Teodora Popescu, Vladut Cociuba - Manej Timisoara; antrenor: Nicolae Dascaliuc;
- Gimnastica: Diana Bulimar, Ioana Raicea, Badea Vanesa, Vlad Cotuna, Adrian Popa, Ion Albu, Catalin Vela; antrenori: Ioan Boici, Sebastian Bratan, Monica Wurtz
- Haltere: Sorin Cazacu, Doru Matei, Mihai Ciofu - CS Electromotor; antrenor: Costica Milan
Judo: Gheorghe Farcas, Dan Pandur - CS Timpolis
- Caiac: Alexandru Vieru, Raul Tecusanu, Lucian Casapu, Cosmin Niculita, Adrian Catona - CSS1; antrenori: Zeno Lache/Florin Diaconu/Norbert Rogoveanu
- Lupte: Andreea Velea, Gabriela Vrabie, Adrian Stoiti, Alina Rus - CSS1; antrenori: Petru Brandusan, Valentin Mihaila
- Greco-rom: Alexandru Anechitei, Laurentiu Tirlea, Ioan Nechita, Cornel Bura - CSS1; antrenori: Carol Both/Sebastian Gavrila
- Modelism: Emilian Dan, Lucian Dan, Cristina Dan, Alin Artene, Ioan Chibulcutean - CSMunicipal; antrenor: Niculina Dan
- Motociclism: Catalin Cazacu, Cosmin Costescu - CSTaifun Racing; finalisti CE; Alexandru Bar, Iustinian Aster, Lucian Popoviciu - CSLuporacing
- Natatie: Levente Revesz, Lucian Dumitru, Roni Bakale, Vasilica Balaceanu, Ligia Gaspar, Ionut Parjol; antrenori: Ioan Badescu/Tiberiu Sucan, Ildiko Toth - CSM/CSS1
- Pentatlon modern: echipa CSU, antrenor: Marian Cosmescu
- Scrima: Alexandru Diaconu, Iulian Teaca, Valentin Nita, Mihai Rascu, Ilie Cosma, Radu Minoiu, Reka Balogh - CSU; antrenor: Livius Buzan
- Tenis: Florin Saftencu, David Ludnai, Sebastian Lolea - CSM; antrenor: Paul Tetileanu; Larisa Sporea - CSTopSpin; antrenor: Mihai Gavra
- Tenis de masa: Eleonora Mihalca - antrenor CSRaris
- Tir: Stoian Mark, Ioan Majornic, Bogdan Iepan - CSM; antrenor :Remus Stan
- Special Olympics - patinaj: Marius Popa - medalie de bronz la Jocurile Mondiale de iarna; Zoltan Biro - loc 7 JM; antrenor: Simona Ionescu
- Superlativele anului 2009 la sporturi individuale:
-olimpic:
- "cea mai buna sportiva a anului 2009": Pastor Adelina - atletism - LPS Banatul/CSMunicipal Timisoara; antrenor emerit: Ioan Damaschin; medalie bronz si loc 5 la Campionatul Mondial Juniori II, medalie bronz la FOTE, 5 medalii la Campionatele Balcanice;
- "cel mai bun sportiv al anului 2009": Pirghie Cristian - canotaj - CSS Bega Timisoara; antrenori: Elvira Vasut/Dorin Bena; medalie argint la Campionatul Mondial Juniori; multiplu medaliat la regate internationale si campionate balcanice -
- "antrenorii anului 2009": Damaschin Ioan si Vasut Elvira; Grunberg Sergiu - sah;
- "echipa anului - individuale": AEM - Luxten masculin si feminin.
neolimpic:
- "cel mai bun sportiv al anului 2009 - discipline neolimpice" se atribuie sportivilor: Stancu Alexandru - eureka - CS Utk Timisoara; antrenor emerit: Cioroianu Mihai si Dan Emilian - modelism - CS Municipal Timisoara; antrenor: Dan Niculina
Biroul Relatii Publice
Sursa: Primaria Timisoara