Timisoara

Anunt Diamant Claudia Nastacă

Claudia Nastacă - organizator de cursuri din Timisoara pentru copii, ateliere pentru copii

28 de ani de reprezentare și proiecte OSUT

Detalii stire

Social links
Categorie
Stiri educatie
Modificat
acum 2 ani si 6 luni
Vizualizari
724

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara se apropie de împlinirea a 28 de ani de activitate în folosul studenților. În acest sens, sâmbătă, 24 martie 2018, de la ora 18:00 va avea loc Gala aniversară OSUT 28, desfășurată în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara.

Aniversarea organizației se bucură anual de prezența conducerii universității, a foștilor președinți, alumni, parteneri, colegi din organizațiile studențești din toată țara și apropiați care și-au lăsat amprenta asupra ceea ce reprezintă OSUT astăzi. De aceea, evenimentul va fi unul de amploare, deschis publicului larg și pregătind atât momente emoționante pentru cei prezenți, cât și reprezentații artistice.

Pentru că ne aflăm în anul centenar al Marii Uniri, în cadrul Galei OSUT 28 se va citi și semna Declarația de Reunire cu Republica Moldova, OSUT fiind prima organizație studențească din România care va lua această inițiativă.

„La ceas aniversar, ne gândim în primul rând la istorie, la inițiativele luate de OSUT pentru studenți și pentru societate de-a lungul timpului. Desigur că în toți acești ani, organizația a întâmpinat și bune, și rele, însă important este că împreună cu oamenii calitativi care au dovedit întotdeauna dedicare și profesionalism, am reușit să realizăm lucruri valoroase. Făcând un bilanț, ne gândim în aceste momente la mulțumiri, la aprecieri, la recunoștința pe care o simțim pentru toate persoanele care au făcut parte din istoria noastră și care au contribuit la ce este OSUT acum, la împlinirea celor 28 de ani de activitate.

Cred cu tărie că această organizație se va dezvolta și mai mult în viitor și va fi, pe zi ce trece, tot mai puternică. Desigur, voluntarii sunt sufletul tuturor realizărilor, iar acest eveniment demonstrează, în fiecare an, că fără oamenii care pun suflet și dedică timp pentru cei din jur, n-am fi nimic.” – Ovidiu-Marian Boldor, președinte OSUT
Echipa OSUT vă invită să celebrați luptele, realizările și bucuriile voluntariatului în folosul studenților la Gala aniversară OSUT 28!
***
Înfiinţată la 27 martie 1990, Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT) este singura organizaţie sindical-studenţească din Universitatea de Vest din Timişoara, fiind cea mai reprezentativă organizaţie din UVT şi, în acelaşi timp, un punct de reper pentru toate ligile studențeşti din ţară.
OSUT este membră cu drepturi depline a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi adesea activă în Uniunea Europeană a Studenţilor (ESU). De asemenea, OSUT este membră aFundaţiei Judeţene pentru Tineret Timiş (FITT), a Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, înConsiliul Consultativ pe Probleme de Tineret de pe lângă Primăria Municipiului Timişoara, a Coaliției pentru Date Deschise şi înregistrată în Repertoarul ONG al Camerei Deputaţilor, fiind persoană juridică neguvernamentală.
Misiunea OSUT este de a asigura un mediu universitar mulat pe nevoile educaţionale, sociale, economice şi culturale ale studenților şi de a veghea asupra respectării drepturilor acestora.

Anunt Diamant Euroinstal - Sever Bocu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice
https://euro-instal.ro