Ultimul concert simfonic din februarie are pe afiş Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 în si bemol major op. 83 de Johannes Brahms şi Romeo şi Julieta, selecțiuni din suitele nr. 1 şi 2 de Serghei Prokofiev.
Scris la mai mult de 22 de ani de la primul concert pentru pian, această lucrare este puternic pătrunsă de stilul de simfonist al lui Brahms. De altfel şi durata este mai lungă decât a unui concert instrumental, ajungând la dimensiunile unei simfonii, cam 50 de minute. Lungimea se datorează faptului neobişnuit de a introduce încă o parte, un scherzo, rupând tradiţionala structură a concertului instrumental.
O altă dezicere de la tradiţie este renunţarea la obişnuita introducere orchestrală, dar acest curaj îl avusese Beethoven mai înainte. Întărind ideea afirmării noului prototip de concert, Brahms desfăşoară fiecare parte cu multă amploare, cu o gândire simfonică evoluată, care totuşi, nu ştirbeşte dominaţia pianului solist. Concertul a fost dedicat lui Eduard Marxen, profesorul lui Brahms.
Scris la mai mult de 22 de ani de la primul concert pentru pian, această lucrare este puternic pătrunsă de stilul de simfonist al lui Brahms. De altfel şi durata este mai lungă decât a unui concert instrumental, ajungând la dimensiunile unei simfonii, cam 50 de minute. Lungimea se datorează faptului neobişnuit de a introduce încă o parte, un scherzo, rupând tradiţionala structură a concertului instrumental.
O altă dezicere de la tradiţie este renunţarea la obişnuita introducere orchestrală, dar acest curaj îl avusese Beethoven mai înainte. Întărind ideea afirmării noului prototip de concert, Brahms desfăşoară fiecare parte cu multă amploare, cu o gândire simfonică evoluată, care totuşi, nu ştirbeşte dominaţia pianului solist. Concertul a fost dedicat lui Eduard Marxen, profesorul lui Brahms.
