Timișoara
Timișoreni

Gad

Detalii conținut

CategorieLocalitati din Timiș
AdresăGhilad, Gad
Adăugat10.07.2013
Modificatacum 2 luni
Vizualizări1812

Votează & Distribuie

Prezentare conținut

Gad este un sat din județul Timiș, Banat, România. Aparține administrativ de comuna Ghilad.

Istorie
Pe teritoriul satului s-au descoperit urme ale locuirii din epoca bronzului. Tradiția orală susține că pe acest loc s-a înfruntat principele Glad cu ungurii, pe la 895. Satul s-ar fi înființat după retragerea armatelor, fiind numit în cinstea principelui.
Primele mențiuni documentare despre localitate sunt evidențele dijmelor papale care datează din perioada 1332 - 1337. În perioada ocupației turcești a Banatului, a fost locuită, pentru ca la conscripția din 1717 - anul cuceririi Banatului de către austrieci - să apară menționată cu 30 de case. Atunci aparținea districtului Ciacovei. Pe harta contelui Mercy, din 1723, Gadul este menționat ca sat locuit de români.
Un eveniment important pentru sat a avut loc în 1788, atunci când împăratul Iosif al II-lea și principele Francisc, aflați în drum spre Belgrad (cu ocazia asediului acestuia), au poposit în Gad, în casa lui Petru Miloș. Pentru ospitalitatea de care a dat dovadă, lui Petru Miloș i-a fost dăruit un armăsar de rasă de la Mezohegyes.
În secolul XIX a avut mai mulți proprietari. Ultimii dintre aceștia au fost Hugo și Bela Gudenus. Conacul Gudenus s-a păstrat până azi.

Satul Gad din judetul Timiș

Comuna: Ghilad

Codul postal: 307112