Timișoara
Timișoreni

Structuri Titanice

Detalii spectacol

CategorieSpectacole
Adăugatacum 1 săptămână
Modificatacum 1 săptămână

Votează & Distribuie

Structuri Titanice

Prezentare spectacol

Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara

Dirijor: CHRISTIAN SCHUMANN

Solist: SÀO SOULEZ LARIVIÈRE – violă

Program:

W. WALTON: Concertul pentru violă și orchestră în la minor

G. MAHLER – Simfonia nr. 1 în re major, GMW 11 Titanul

Uneori, chiar și capodoperele își găsesc cu greu drumul spre public. Istoria muzicii este plină de lucrări care au fost privite cu neîncredere înainte de a deveni repere ale repertoriului universal.

Când William Walton a încheiat Concertul pentru violă, l-a trimis violistului Lionel Tertis, pentru care îl scrisese. Acesta l-a refuzat, considerându-l prea modern. Premiera i-a revenit compozitorului și violistului Paul Hindemith, iar Tertis avea să recunoască, mai târziu, că greșise și să devină unul dintre cei mai importanți promotori ai lucrării.

La rândul său, Gustav Mahler și-a revizuit în repetate rânduri Prima Simfonie și a renunțat chiar la supratitlul „Titan”, pe care îl folosise doar în primele versiuni. Muzica a rămas, însă, aceeași demonstrație impresionantă de forță creatoare: o lume sonoră care pare să se nască și să se descopere pe sine cu fiecare pagină.

Poate că adevăratele construcții titanice nu sunt cele care se impun din prima clipă, ci cele pe care timpul le confirmă.

Filtre spectacol

Tip spectacol: Concert