Timisoara

Anunt Diamant Angajam femeie si barbati pentru curatenie in Timisoara

Firma de curatenie din Timisoara angajeaza femei si barbati pentru servicii de curățenie profesională. Program aleatoriul: 1 schimb si/sau 2 schimburi si/sau 3 schimburi, pentru: cinematografe, sali de sport, cladiri de birouri si fabrici.
https://pfscleaning.ro/contact/

Teatrul German de Stat Timisoara cauta grafician colaborator

Detalii loc de munca

Categorie
Locuri de munca
Modificat
acum 9 ani si 10 luni
Apartine de
Teatrul German de Stat
Vizualizari
1974

Voteaza & Distribuie

Prezentare loc de munca

Teatrul German de Stat Timișoara caută grafician colaborator

Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) lansează un apel deschis pentru recrearea unei identități vizuale unitare a instituției. Prezentul apel se adresează astfel graficienilor care doresc să își dezvolte cariera profesională în sfera culturală.
Descrierea activității
Căutăm un grafician cu experiență care va avea următoarele atribuții:

  • crearea de afișe de spectacol (afiș grafic și afiș de literă), precum și de afișe cu programul lunar de spectacole (afiș de literă);
  • crearea graficii pentru caietele-program și pentru alte publicații ale instituției;
  • recrearea design-ului pentru site-urile web al TGST (www.teatrulgerman.ro, www.deutschestheater.ro, www.germantheatre.ro), respectiv al Festivalului Eurothalia (www.eurothalia.ro), în formate compatibile și pentru telefon și tabletă;
  • recrearea graficii pentru programul lunar de spectacole (pliant A4 față-verso cu 2/3 biguri);
  • crearea de machete grafice pentru promovarea teatrului;
  • realizarea unor materiale pentru promovarea instituției;
  • alte lucrări de grafică electronică.

Aplicație
Selecția graficianului se va face pe baza unui dosar ce cuprinde:

  • CV-ul graficianului;
  • mapă de prezentare cu 5 lucrări grafice;
  • propunere grafică pentru două materiale ale Teatrului German (un afiș grafic pentru un spectacol la alegere din repertoriul Teatrului German* și un afiș de literă cu programul lunar de spectacole**).

*Repertoriul curent al Teatrului German poate fi consultat on-line aici :
http://www.teatrulgerman.ro/repertoriu.html?no_cache=1&L=3

**Programul de spectacole al lunii actuale se poate accesa on-line aici:
http://www.teatrulgerman.ro/program-lunar.html?no_cache=1&L=3

Termen limită de înscriere: 15 iunie 2015
Documentele solicitate vor fi transmise exclusiv prin e-mail la adresa presse@dstt.ro, persoană de contact Andreea Andrei.
Selecția:
Selecția va fi realizată dintr-un juriu constituit din reprezentanți ai Teatrului German de Stat Timișoara, iar rezultatul selecției va fi făcut public la data de 30 iunie 2015.
Cu persoana selectată va fi încheiat un contract de colaborare în temeiul legislației drepturilor de autor. Se așteaptă ca persoana selectată să își desfășoare activitatea în mod permanent la Teatrul German de Stat Timișoara începând cu luna septembrie 2015.Calendar:
15 iunie 2015 - data limită de primire a aplicațiilor;
15-29 iunie 2015 - realizarea unor interviuri cu participanții selectați;
30 iunie 2015 - comunicarea rezultatului selecției;
septembrie 2015 - lansarea noii grafici;

Participanții trebuie să aibă în vedere următoarele cerințe de identitate vizuală:

  • utilizarea siglei Teatrului German*;
  • informațiile care apar pe materiale trebuie să fie bilingve (germană, română), iar alăturarea celor două limbi să permită parcurgerea cu ușurință a textelor de către vorbitorul oricăreia dintre acestea;
  • denumirea oficială a teatrului în limbile germană şi română: Deutsches Staatstheater Temeswar / Teatrul German de Stat Timișoara;
  • introducerea informației „Spielzeit / Stagiunea 2014/2015” pe toate materialele;
  • afișul de literă cu programul lunar de spectacole trebuie să cuprindă, pentru fiecare spectacol, următoarele informații minime:
    • Data (ziua săptămânii, ziua calendaristică, luna, anul) și ora reprezentației
    • Dacă spectacolul are loc în Timișoara, în altă sală decât cea a teatrului, indicarea locului reprezentației
    • Titlul spectacolului
    • Autorul
    • Regizorul
Spectacolele care au loc în turneu, vor fi evidențiate grafic în mod distinct, vor indica localitatea unde are loc turneul, dar nu vor cuprinde ora, autorul și regizorul
  • introducerea siglelor partenerilor pe toate publicaţiile.