Timisoara

Traviata lui Verdi

Detalii articol

Categorie
Articole arta / cultura
Modificat
acum 2 luni si 2 saptamani
Vizualizari
1994

Voteaza & Distribuie

Prezentare articol

Daca ar fi sa imi permit sa incadrez spectacolele in "Asa da – Asa nu", as spune ca pana ieri am avut parte doar de reprezentatii din prima categorie. Insa aseara s-a intamplat o catastrofa, care s-a desfasurat vreme de trei acte si patru tablouri, pe fondul muzical oferit de "Traviata" lui Verdi, facandu-ma, de la inceput, sa imi doresc ca spectacolul sa se termine cat mai repede. Deci, indraznesc sa spun: "Asa nu!". Daca as fi stiut ca spectacolul avea sa fie asa cum a fost, as fi stat cu siguranta acasa!

"Traviata" este opera mea de suflet, deci va puteti, cred, imagina cotele la care a ajuns deceptia mea pentru ca nu mi-a placut niciunul dintre interpretii rolurilor principale – nici Violetta, nici Alfredo si nici Giorgio Germont. Si, ascultand aseara progresul catastrofei, ma intrebam cum ar fi reactionat Verdi, mai ales ca numai cu o luna in urma opera sa beneficiase de o excelenta interpretare a Violettei Valery (Sabina Puertolas) si a lui Alfredo Germont (Calin Bratescu). Iar pentru ca a fost pentru mine seara intrebarilor, mai formulez una: care a fost cauza schimbarii, oarecum de ultimul moment, a distributiei in ceea ce il priveste pe interpretul lui Alfredo, Calin Bratescu? Mai ales ca initial chiar acesta imi promisese ca ne vom revedea la "Traviata" in decembrie iar numele lui chiar a aparut in distributia initiala atat pe siteul Operei cat si pe afisul de pe fatada institutiei.

Dar, poate ca e mai bina asa; nu de altceva dar este foarte dificil daca nu chiar imposibil sa recunosti karisma, valoarea si stralucirea intr-o "mare" plina de greseli.

Asa ca a trebuit sa ne multumim, noi cei care am ales sa ramanem in sala pana la finalul spectacolului, cu doar doua interpretari bune, chiar daca cu aparitii foarte scurte: Crina Vezentan (Flora Bervoix) si Octavian Vlaicu (baronul Duphol). In rest – nimic, in afara de cor.

Revenind la lucrurile care ma nelamuresc si acum in mod profumd, imi pun problema ca un solist de opera ar trebui sa isi aleaga rolurile cu mare intelepciune, adica sa selecteze spre interpretare doar acele partituri care se potrivesc vocii, caracterului si personalitatii sale. Iar in continuare, in acelasi context, ma intreb cum a ales soprana Lucia Bulucz sa cante "Traviata" pentru ca mie mi s-a parut mai mult decat inexpresiva iar vocea a lasat mult de dorit.

Violetta evolueaza, pe parcursul operei, de la frivolitate, superficialitate, la o dragoste inocenta si sincera, incercand apoi sa revina la viata dinainte de a-l cunoaste pe Alfredo iar la sfarsit este o femeie suferinda, al carei suflet tanjeste dupa barbatul pe care l-a iubit atat de mult.

Ei, in afara faptului ca doamna Bulucz arata bine in costumele Violettei, mi s-a parut ca a mers, pe parcursul intregului spectacol, in paralel cu personajul. In fapt, cred ca ea insasi nu este posesoarea unei personalitati foarte puternice si a unei karisme, pe care sa le poata imprumuta Violettei.

Poate par rea, dar nici Stelian Negoescu nu mi-a placut absolut deloc. Au trecut multi ani de cand nu l-am mai vazut in acest rol pe scena timisoreana, iar acum am inteles si motivul pentru care nu trebuie sa imi para rau. Chiar daca in tara a mai cantat (chiar si in ultimul timp) aceasta partitura, la Timisoara nu a facut-o cum s-ar fi cuvenit (si cum, cu siguranta, Calin Bratescu ar fi reusit!), dezamagind profound publicul din sala. Numeni nu se astepta la o performanta uluitoare si totusi, spectatorii au fost cel putin deceptionati de cele vazute si ascultate. Mi s-a parut incapabil sa exprime, sa transmita orice sentiment, gesturile au fost prea ample, prea teatrale, lipsite de naturalete. Insa au fost trei momente care mi-au displacut mult mai mult decat restul "performantei". Ce cauta in al doilea tablou al celui de al doilea act pe masa?! Ca voia sa demonstreze?! Nu de altceva, dar aruncand banii spre Violetta, care de altfel era foarte departe de acea masa de joc, niciuna dintre bancnote nu a atins-o, facand-o si pe ea sa cada aiurea, fara niciun motiv. In ultimul act a trebuit sa-si ia singur medalionul din mana Violettei, desi ea canta "Prendi: quest'e' l'immagine
de' miei passati giorni…" iar in toate regiile pe care eu le-am vazut, inclusiv in cea timisoreana ea ii pune in mana respectivul obiect, obtinandu-se astfel efectul dramatic scontat. Iar la final, cand Violetta moare, a ramas pe marginea patului, ca o stana de piatra, fara a schita nici cel mai vag sentiment.

Pai, dati-mi voie sa fiu cel putin deceptionata de acest ultim "amanunt" si sa intreb daca cineva, fie el femeie sau barbat, poate ramane de-a dreptul impersonal in momentul in care moare persoana iubita, pierduta si apoi regasita doar pentru a fi definitiv pierduta in fata implacabilului destin. Permiteti-mi sa fiu sigura si sa raspund cu un foarte clar: Nu!

Cat despre prezenta lui Camil Mara pe scena timisoreana, interpretandu-l pe Giorgio Germont, vreau sa va spun ca devin din ce in ce mai iritata. As vrea sa stiu de ce toata lumea si chiar el insusi se considera atat de bun in acest rol! Iar pentru a-mi sustine revolta si iritarea, aseara, in in actul al doile, s-a facut de ras in duetul cu Alfredo. In loc sa cante privindu-si fiul, se uita cu disperare in culise, asteptand ca sufleurul sa-I transmita textul uitat! Mi se pare rusinos, atata vreme cat in sala se afla spectatori (fara pregatire muzicala!) care stiu, din pasiune, pe de rost libretul.

Singura persoana din angrenajul spectacolului de aseara care mi-a oferit bucurie a fost maestrul David Crescenzi, conducand excelent orchestra, care a cantat minunat, dar pe care de la un moment dat incepand l-am simtit din ce in ce mai deceptionat de ceea ce se intampla pe scena din fata lui.

Autor: Monica Stan