La fel ca şi la celelalte ediţii, programul este dens şi încearcă să creeze o zonă comună pentru literaţii neînregimentaţi din vestul ţării, în special din spaţiul banatic.
Cu acestă ocazie, se vor decerna premiile anuale de excelenţă literară, destinate unor scriitori cu operă şi statut, care, din varii motive, nu sunt membri ai USR. Amintim că, până acum, de-a lungul anilor, aceste premii au fost înmânate unor condeieri importanţi pentru literatura banatică: Adrian Dinu Rachieru, Marcel Luca, Ionel Bota, Gheorghe Secheşan, Maria Bologa, Ioan Jorz, George Schinteie, Iosif Băcilă, Maria Niţu, Valeriu Drumeş, Constantin Mărăscu, precum şi la doi tineri premiaţi la concursuri naţionale: Adelina Dozescu şi Lucian Adam.
Tot cu această ocazie, se decerneazăşi Premiul “Horia Ionescu”, înmânat de către Călin Ionescu, fiul regretatului actor şi regizordispărut prea devreme dintre noi, care a fost un mare prieten al poeţilor şi al poeziei. Până acum, acest premiu a fost conferit actorilor Doru Iosif, Vladimir Jurăscu, Cristian Szekeres şi Valentin Ivanciuc, personalităţi ale teatrului timişorean.
La ediţia din acest an, vom avea şi două lansări de carte de poezie:
- “Cuvinte pe corăbii”, de Lorin Cimponeriu, apărută, în 2014, la editura “Inspirescu” din Satu Mare, condusă de timişoreanul George Terziu;
- “Trădarea îngerilor ”, de Ion Oprişor, apărută la editura “Brumar” din Timişoara, condusă de Robert Şerban.
- regizoarea şi actriţa Simona Vintilă va rememora primul său recital – “Eu nu l-am cunoscut pe Nichita”, conceput, în 1993, de Victor Ţintoi, alias Ţache;
- actorul Doru Iosif, împreună cu muzicienii Marius Iacovania şi Traian Neagu, alături de artistul vizual Lucian Matei, va susţine recitalul intitulat “Contemplarea lumii din afara ei”.
Nu în ultimul rând, se prezintă şi primul număr pe acest an al revistei literare “Orient latin”, cu un conţinut bogat şi discrete surprize…
Evenimentul are loc luni, 31 martie, de la ora 15, la sala multifuncţională a Consilului Judeţean Timiş.
Intră cine vrea…
ILIE CHELARIU









