Timisoara
Se afişează 71-80 din 538 rezultate.
  • 0

  • Miercuri 24 octombrie 2018
  • Fondatorul Art Encounters, domnul Ovidiu Șandor, a fost desemnat Comisarul General al părții române pentru Festivalul Internațional de Arte Europalia 2019, la care România are statut de țară invitată. Documentul a fost semnat de președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, în baza prerogativelor conferite de OUG nr. 16/2018, care desemnează ICR ca instituție cu atribuții în coordonarea părții române în vederea participării la acest festival.
  • 0

  • Miercuri 6 iunie 2018
  • Primăria Municipiului Timișoara, Compania Groupama, Institutul Francez din România și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (TimiShort) au semnat ieri, 5 iunie, declarația de intenție privind înființarea unui cinematograf de artă în centrul orașului sub cupola rețelei Europa Cinemas.
  • 0

  • Marti 23 februarie 2016
  • Cu un nou proiect european pentru care a obținut o finanțare nerambursabilă, Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara realizează un act fundamental de recuperare și revalorizare a unui important segment al istoriei culturale a urbei.
  • 0

  • Vineri 21 august 2015
  • De aproape trei luni, locuitorii orașului Timișoara au arătat imaginea lor despre cultură prin fotografiile adunate pe Instagram sub hashtag-ul #TM2021. Pe rețeaua de socializare a fost adunate, astfel, imagini cu arhitectura clădirilor, evenimente culturale, artă stradală, evenimente sportive, piețe și desigur, oameni. Toate acestea vor face parte din povestea "TM2021, cultura prin ochii timişorenilor."
  • 0

  • Luni 19 septembrie 2016
  • Juriul internațional delegat al UE, împreună cu ministrul culturii, Corina Șuteu, au vorbit, în timpul conferinței de presă despre importanța apartenenței la cultura europeană și dosarele de candidatură ale orașelor româneși participante. De asemenea, au menționat și celelalte țări care vor avea orașe capitale europene ale culturii în 2021: Grecia și una dintre țările candidate la UE (Serbia și Muntenegru).
  • Fara poza
  • 0

  • Miercuri 22 octombrie 2014
  • Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană a organizat astăzi, 21 octombrie 2014, ora 11.00, la Primăria Municipiului Timișoara conferința de presă de lansare a conceptului Candidaturii Timișoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană.