Timisoara
Se afişează 3991-4000 din 6105 rezultate.
  • Cursuri gratuite de pregătire pentru viitorii studenți la Universitatea Politehnica Timișoara
  • 0

  • Luni 19 februarie 2018
  • Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de Matematică, vine în sprijinul elevilor de liceu, potențiali studenți, organizând și în 2018, ca în fiecare an, cursuri gratuite de pregătire, indiferent de facultatea pe care doresc să o urmeze și independent de forma admiterii (concurs de dosare sau concurs cu probe de verificare a cunoștințelor).
  • 0

  • Vineri 10 iunie 2016
  • În perioada aprilie – iunie 2016, studenții Erasmus de la Universitatea Politehnica din Timișoara au învățat de la colegii lor de la Facultatea de Științe ale Comunicării cum să se exprime în limba română și au aflat o mulțime de lucruri noi și inedite despre cultura română. La finalul cursului, studenții străini, în majoritate veniți de la universități din Franta, Italia, Serbia și Turcia, au primit diplome de participare și câteva cadouri surpriză din partea colegilor lor de la Comunicare.
  • CURS DE LIMBI STRAINE 2017 BY EXAMPLUS TIMISOARA
  • 0

  • Joi 12 ianuarie 2017
  • Centrul de limbi straine ExamPlus din Timisoara organizeaza o noua sesiune de cursuri de limba germana si engleza pentru inceputul lui 2017. Un modul dureaza 7 saptamani cu o frecventa de 2 sedinte pe saptamana iar o sedinta dureaza 90 minute fara pauza.
  • 390.00 LEI
  • Cursuri de Gemologie - premiera in Romania
  • 0

  • Sambata 24 ianuarie 2015
  • Scoala de gemologie Noblesse Education si Centrul Gemologic Roman isi propun sa continue aceasta nobila si fascinanta meserie, prin programul de educatie si cercetare, sa slefuiasca diamantul din fiecare dintre noi deoarece in fiecare iubitor de frumos exista un diamant neslefuit care asteapta sa fie descoperit.
  • Cursul UI/UX design de la GoIT
  • 0

  • Miercuri 27 martie 2024
  • UI/UX Design, prescurtare pentru Interfață Utilizator/Experiență Utilizator, reprezintă un aspect esențial al dezvoltării produselor și serviciilor digitale. Iată o definiție detaliată a fiecărui aspect ...
  • Curse Romania Germania la adresa
  • 0

  • Joi 23 ianuarie 2020
  • Germania este una dintre cele mai vizitate tari atat pentru vacante cat si pentru un loc de munca. Desi inainte Germania nu era atat de cunoscuta, acum a ajuns o tara foarte populate de romani in calitate de destinatie turistica.
  • Fara poza
  • 0

  • Marti 27 octombrie 2015
  • Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș organizează Curs Manager de Proiect în perioada 23-27 noiembrie 2015, la Centrul de Tineret din cadrul Casei Tineretului, strada Arieș, nr. 19, Timișoara. Acest curs se adresează tine...