Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Sever Bocu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice
https://euro-instal.ro

3 idei pentru petrecerea de majorat

3 idei pentru petrecerea de majorat

Detalii articol

Categorie
Articole divertisment
Modificat
acum 1 an si 4 luni
Vizualizari
1602

Voteaza & Distribuie

Prezentare articol

Pragul de 18 ani este o bornă importantă din viaţa fiecărui adolescent. Părinţii privesc cu nostalgie cum copilul devine adult, copilul îşi face planuri pentru facultate, carieră, călătorii şi mai ales multă distracţie. Despre asta este vorba când pregăteşti petrecerea de majorat. Iată câteva idei care să te inspire.

Mergeţi la un concert

Urmăreşte lista cu evenimente din preajma zilei aniversării. Caută în primul rând trupa favorită şi vezi dacă au vreun concert programat. Dacă este internaţional, cu atât mai bine. Lista de invitaţi va fi redusă la maxim, dar experienţa este unică. În general, concertele se încheie cu petreceri, aşadar nu-ţi rămâne nimic din grija organizării. Când concertul este într-un restaurant, pub sau club, puteţi rămâne în sală până la răsăritul soarelui. Vorbeşte cu organizatorii şi anunță că la masa voastră se sărbătoreşte un eveniment special.

Poate vei reuşi chiar să obţii un La mulţi ani şi o dedicaţie din partea interpretului preferat. Cu siguranţă, şampania şi tortul de la miezul nopţii vor fi livrate spectaculos, în aplauzele întregii asistenţe. În calitate de organizator îţi revine sarcina cumpărării de bilete pentru toţi participanţii şi rezervarea unui număr suficient de mese pentru petrecere. Pentru ca toată lumea să ştie că sărbătoriţi un majorat, decorează masa sau colţul rezervat cu baloane şi seturi baloane din latex, în care numărul 18 să fie vizibil de la distanţă.

Participaţi la un eveniment sportiv

Adolescenţii iubesc sporturile şi sunt inspiraţi de numele mari din diverse domenii precum fotbal, baschet, tenis, automobilism, motociclism şi altele. Aceasta poate fi o idee de petrecere inedită. Urmăreşte calendarul competiţional şi vezi unde joacă echipa preferată în săptămâna aniversării. Şi în acest caz, dacă este un turneu internaţional şi puteţi participa, experienţa memorabilă este garantată. Dacă te organizezi şi plănuieşti din timp, vei putea obţine chiar un mesaj de La mulţi ani afişat pe tabelă, la pauza meciului. Sau un meet and greet la standul pilotului preferat.

În acest caz, un autograf şi o fotografie pe care să o posteze pe conturile de social media valorează mai mult decât orice petrecere! Pentru evenimentele internaţionale, lista de participanţi se restrânge, însă după meci sau cursă poate fi organizată o masă cu titlu de petrecere sau chiar o seară într-un club local. În ţară, lucrurile sunt mult mai simple. Unele organizaţii sportive au propriul club în incintă şi chiar organizează astfel de evenimente, atunci când nu este zi de meci. Rezervă o astfel de locaţie şi transformă petrecerea de majorat în experienţa unei zile de sportiv.

Senzaţii tari într-un parc de distracţii

Dacă sărbătoritul nu este adeptul petrecerilor în frac, alege o locaţie relaxată, dar de senzaţie. Rezervă spaţiul de care ai nevoie, de la un foişor până la o cabană sau o vilă, la munte sau la mare, cu activităţi sportive organizate în incintă sau în apropiere. Înainte şi după masa festivă vă puteţi dovedi cu toţii abilităţile sportive în adevărate competiţii sau doar pentru distracţie. Dacă alegi locaţia potrivită, vei avea parte şi de sfaturile proprietarilor cu privire la cele mai interesante activităţi din zonă. Atunci când rezervi întregul spaţiu ai marele avantaj de a putea decora după bunul plac. Astfel, încă de la intrarea pe poartă, invitaţii tăi vor şti că sunt oaspeţi la majorat, pentru că din loc în loc vor fi decoraţii cu această bornă.

Ideile pentru petrecerile organizate cu prilejul împlinirii vârstei de 18 ani sunt din ce în ce mai diverse. Tematicile ţin pasul cu preocupările tinerilor din ziua de astăzi şi depăşesc cu mult majoratele de apartament din secolul trecut. De bază rămâne ideea de distracţie, iar dacă te ocupi din timp de organizare şi ai puţină inspiraţie, vei avea parte de un eveniment memorabil.

Sursa foto: unsplash.com/photos/Gl1_dJeOtts

Anunt Diamant Medissa Vita

Medissa Vita Timisoara - Biorezonanta - Nutritie - Aromaterapie - Terapia cu plante - Cristaloterapie - Bioenergoterapie - Terapia Bowen - Terapii Access - Theta Healing - Cromoterapie - Remedii florale Bach - Terapia vibrationala Rife - Oncoterapie

https://nutritie-biorezonanta.ro