Timisoara

Anunt Diamant Brol Medical Center

Brol Medical Center este o clinica privata situata in centrul orasului Timisoara cu o experienta de peste 21 ani in chirurgia estetica, infiintata in 1996.
https://www.brol.ro

4 idei inedite de activităţi pentru copii plictisiţi

4 idei inedite de activităţi pentru copii plictisiţi

Detalii stire

Categorie
Stiri social
Modificat
acum 1 an si 3 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
477

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

„M-am plictisit” este o replică pe care părinţii o aud de nenumărate ori, indiferent de vârsta copiilor lor. Sunt numeroase motivele pentru care un copil ajunge să simtă şi să spună că se plictiseşte: poate fi vremea urâtă de afară care îi ţine departe de prieteni şi de activităţile preferate sau o pandemie care ne obligă pe toţi să stăm în casă câteva luni, dacă îţi sună cunoscut acest scenariu recent. Când cei mici spun că sunt plictisiţi, există atât de multe activităţi, jocuri şi jucării pentru copii şi bebelu pe care le poţi folosi împreună cu ei pentru a petrece timp de calitate. Data viitoare când copilul tău îţi spune că e plictisit, oferă-i una dintre aceste sugestii.

Construiţi un cort sau un fort

Scaunele, pernele, păturile şi cutiile de carton nu au fost confecţionate doar pentru mobilier, decoraţiuni şi depozitare. În realitate, acestea sunt doar camuflaje pentru adevăratul lor scop: construirea unui cort sau a unui fort, în funcţie de acţiunea dorită de copii. O veioză sau o lanternă sunt suficiente ca sursă de lumină, condiţia este să aibă cât mai mulţi prieteni de pluş înăuntru pentru o petrecere!

Tea party

Ceaiul de după-amiază a fost o tradiţie de secole în casele aristocrate. Pentru fetiţe este prilejul perfect pentru a se îmbrăca în rochiţele de prinţese şi a savura o trataţie regească în propriul dormitor. Invitaţi pot fi membrii familiei, cu condiţia să se îmbrace la fel de elegant, păpuşile sau jucăriile din pluş cu aceeaşi etichetă. Dacă intri în acest joc, ai grijă să-ţi adaptezi limbajul la condiţiile de salon burghez. În calitate de părinte, poţi fi majordomul care serveşte ceaiul. Discuţiile din acest joc de rol cu ceşcuţa şi farfurioara de ceai în mână sunt una dintre primele interacţiuni sociale ale copilului tău, care îi vor dezvolta capacitatea de comunicare şi integrare.

Citiţi o carte

Copilul tău „citeşte” cărţi dinainte să se nască. În ultima parte a sarcinii, pruncul aude vocea mamei citindu-i, se obişnuieşte cu timbrul şi se linişteşte. După naştere, nu trebuie să aştepţi ca fiul sau fiica ta să vorbească pentru a începe să-i citeşti. Povestea dinainte de culcare poate fi citită chiar şi bebeluşilor, la început ca terapie de liniştire. Pe măsură ce lunile trec, copilul va începe să şi înţeleagă. Există cărţi cu indicator de vârstă 0-2 ani, utile pentru deprinderea formelor şi a imaginilor, confecţionate chiar şi din material textil. Pe măsură ce creşte, imaginile se combină cu text, până când copilul devine lector independent. Un copil care se obişnuieşte de mic cu lectura îşi dezvoltă mult mai bine limbajul şi imaginaţia, încât cuvântul „plictiseală” aproape că-i dispare din vocabular. Atunci când participi la poveştile scrise sau auzite, ai parte de aventuri captivante care nu te lasă să te plictiseşti.

Afară nu există plictiseală

Dacă în interior pot exista momente lipsite de acţiune, lucrurile se schimbă radical dacă ai acces la terasă, curte sau spaţiu de joacă afară. De la sporturi la jocurile copilăriei, cu risipă de efort, opţiunile sunt mult mai generoase. În funcţie de spaţiul disponibil şi de instrumentele aflate la îndemână, vă puteţi juca cu mingi, palete, nisip sau apă, în 2 sau mai mulţi. Totul este să fii implicat şi deschis pentru joacă. Chiar şi activităţile curente din curte pot fi prilej de joacă pentru copii, dacă îi implici la curăţenie, grădinărit, reparat sau alte îndeletniciri.

Plictiseala face parte din creşterea firească a copiilor. Cel mai bun lucru prin care îi poţi ajuta este să-i faci să înţeleagă că apariţia senzaţiei de plictiseală este un bun prilej pentru a găsi o modalitate creativă de a-şi petrece timpul.

Sursa foto: pixabay.com/photos/run-jump-girl-children-hooray-sky-1321278/

Gratuit O nouă aplicație ortodoxă gratuită: Lumea ortodoxiei

Aplicația conține: calendar ortodox 2019-2030, biserici / mănăstiri din România, biblia ortodoxă, bibliotecă ortodoxă (acatiste, tropare, viețile sfinților, proloage, predici, tâlcuiri, filocalia etc.)