Roluri în organism
Vitamina B12 are mai multe funcții importante în organism. De aceea, nu ne putem lipsi de această vitamină. Iată care sunt beneficiile aduse de vitamina B12:
- Ajută la formarea celulelor roșii ale sângelui, la nivelul măduvei osoase, care transportă oxigenul către țesuturi. Un aport insuficient de vitamina B12 afectează producția de celule roșii și forma acestora. Celulele cresc în dimensiuni și devin mai ovale, fapt care afectează deplasarea acestora din măduvă în restul corpului și transportul oxigenului. Acest lucru provoacă dezvoltarea anemiei megaloblastice, o afecțiune care provoacă o stare de slăbiciune
- Susține teaca de mielină a neuronilor, un strat care intră în structura acestora. Așadar, această vitamină menține sănătatea sistemului nervos și previne degenerarea neuronilor, scăzând riscul de pierdere a memoriei și de demență
- Ajută la formarea și la reglarea ADN-ului
- Bun pentru dezvoltarea creierului fătului și prevenirea defectelor la naștere
- Reduce riscul de dezvoltare a degenerescenței maculare legate de vârstă
- Menține sănătatea oaselor
Surse alimentare
Vitamina B12 se găsește, în mod natural, exclusiv în produsele de origine animală:
- Organe, mai ales ficat de vită
- Carne
- Pește
- Scoici
- Ouă
- Lapte
- Brânzeturi
- Iaurt
Cu toate acestea, vitamina B12 poate fi prezentă și în unele produse fortifiate cu vitamine, cum ar fi cerealele pentru micul dejun sau laptele de soia.
Deficiența de B12
Deficiența de B12 nu apare brusc. Corpul este capabil să stocheze rezerve de vitamina B12 până la 4 ani. Așadar, este nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a dezvolta o astfel de deficiență. Însă de ce apare și cum se manifestă?
Persoane predispuse
Deficiența de B12 poate apărea la:
- Persoanele vegane care nu iau, suplimentar, vitamina B12, inclusiv mame vegane care alăptează și copiii acestora
- Persoanele care au suferit operații chirurgicale asupra sistemului digestiv, prin care s-a îndepărtat o parte din acesta. Îndepărtarea chirurgicală a ileonului distal, la nivelul căruia se absoarbe această vitamină, duce la dezvoltarea unei malabsorbții
- Persoanele cu afecțiuni digestive, precum boala Crohn sau boala celiacă
- Vârstnicii cu gastrită atrofică, la care secreția acidului clorhidric este redusă, fapt ce duce la malabsorbția vitaminei B12
- Persoane cu anemie pernicioasă, cărora le lipsește factorul intrinsec Castle, de care vitamina B12 are nevoie pentru a putea fi absorbită
Semne ale deficienței de B12
1. Paloare
2. Oboseală
3. Amețeală
4. Senzația de furnicături sau ace
5. Dificultăți în coordonare
Așadar, deficitul de B12 poate fi periculos pentru sănătate. De aceea, este important să mergi la medic, atunci când apar manifestări suspecte.
Sursa foto: pexels.com/photo/beef-chopping-board-fillet-food-618775/









