Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Bulevardul 16 Decembrie 1989

Euroinstal Timisoara - Bulevardul 16 Decembrie 1989
https://euro-instal.ro

5 tipuri de tremor și la ce să fii atent

5 tipuri de tremor și la ce să fii atent

Detalii stire

Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 1 an si 4 luni
Apartine de
DWF
Vizualizari
411

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Tremorul este o mișcare involuntară, ritmică și oscilantă, diferită de spasmele musculare. Acesta poate fi cauzat de factori ai stilului de viață, precum oboseala, lipsa somnului, consumul de alcool, de anumite patologii sau chiar de consumul de medicamente [1]. Citește în continuare și află care sunt principalele tipuri de tremor și care sunt caracteristicile distinctive!

Tremorul esențial


Tremorul esențial, cunoscut și sub numele de tremor esențial benign sau tremor familial este una dintre cele mai cunoscute afecțiuni legate de mișcare. Cauza exactă ce conduce la apariția tremorului esențial nu este cunoscută, însă dacă ai observat mișcări anormale ale anumitor părți ale corpului este recomandat să mergi la medic pentru a afla dacă te confrunți cu tremor.

Principala caracteristică a tremorului esențial este localizarea sa la nivelul ambelor mâini și al brațelor, fiind prezent în timpul executării unor acțiuni sau în momentul menținerii poziției nemișcate. De obicei, tremorul esențial afectează ambele părți ale corpului, însă, fiind un tremor de acțiune este observat mai întâi la nivelul mâinii dominante. Tremorul esențial se poate manifesta și prin tremorul capului sau chiar prin tremorul vocii.

Tremorul distonic


Distonia este o afecțiune a mișcării caracterizată de adoptarea unor posturi anormale și de apariția unor mișcări involuntare ca urmare a transmiterii incorecte a mesajelor de la creier către mușchi. Tremorul distonic poate afecta orice mușchi din organism, iar severitatea acestuia poate fi redusă prin atingerea zonei afectate.

Tremorul cerebelos


Acest tip de tremor este localizat frecvent la nivelul extremităților și este ușor vizibil, fiind lent și cu amplitudine mare. Poate fi observat în special la finalul unor mișcări punctuale, de exemplu atunci când încerci să apeși pe un buton. Tremorul cerebelos poate fi cauzat de patologii precum scleroza multiplă sau ataxia sau poate apărea ca urmare a afectării cronice a cerebelului cauzate de consumul excesiv de alcool.

Tremorul psihogen


Tremorul psihogen sau tremorul funcțional poate lua forma oricărui alt tip de tremor și apare în special în timpul perioadelor stresante. Simptomele sunt variate, însă cel mai frecvent au un debut brusc și pot afecta tot organismul. Persoanele cu tremor psihogen pot suferi de afecțiuni psihiatrice nediagnosticate încă, precum depresia sau tulburarea de stres post-traumatic.

Tremorul Parkinsonian


Tremorul este unul dintre simptomele comune ale bolii Parkinson. În general, tremorul parkinsonian este prezent la nivelul mâinilor în repaus, dar poate afecta și bărbia, buzele, fața și picioarele. Acest tip de tremor poate apărea inițial pe o singură parte a corpului sau la nivelul unui singur membru, însă pe măsură ce boala progresează, ajunge să afecteze și alte zone ale corpului [2].

În concluzie, tremorul poate fi cauzat de sitlul de viață sau de o varietate de afecțiuni medicale, însă există și situații în care cauza tremorului nu poate fi identificată. Dacă te confrunți cu tremor sau ai început să observi mișcări neobișnuite ale corpului tău, ia legătura cu medicul pentru a identifica tipul de tremor și cea mai bună metodă prin care acesta poate fi gestionat.

Surse informative
  1. Gonzalez-Usigli, Hector A. “Tremor - Neurologic Disorders.” MSD Manual Professional Edition, MSD Manuals, 26 Sept. 2022, msdmanuals.com/professional/neurologic-disorders/movement-and-cerebellar-disorders/tremor.
  2. “Tremor Fact Sheet.” National Institute of Neurological Disorders and Stroke, U.S. Department of Health and Human Services, 25 July 2022, ninds.nih.gov/tremor-fact-sheet.
Sursa foto: shutterstock_2176542139.jpg

Anunt Diamant Claudia Nastacă

Claudia Nastacă - organizator de cursuri din Timisoara pentru copii, ateliere pentru copii