Timisoara

Anunt Diamant Euroinstal - Sever Bocu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice
https://euro-instal.ro

7 sfaturi utile împotriva ochilor obosiți

7 sfaturi utile împotriva ochilor obosiți

Detalii stire

Categorie
Stiri sanatate
Modificat
acum 9 luni si 2 saptamani
Apartine de
DWF
Vizualizari
288

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Activitățile omului modern solicită mult acuitatea vizuală, astfel că oboseala oculară apare frecvent. Cu siguranță te-ai confruntat și tu cu lăcrimare excesivă, vedere încețoșată, disconfort ocular, înroșire și chiar senzație de durere și usturime. Timpul liber petrecut în fața ecranelor, citind și conducând pune și mai multă presiune pe vedere. Oricare ar fi activitățile care îți obosesc ochii, trebuie să înveți cum să contracarezi oboseala oculară. În rândurile care urmează îți prezentăm x sfaturi care se dovedesc utile în acest sens.

1. Redu timpul petrecut în fața ecranelor


Orice tratament pentru ochi obosiți trebuie însoțit de anumite schimbări în stilul de viață. Una dintre măsurile pe care trebuie să le iei constă în reducerea timpului petrecut în fața ecranelor, fie că vorbim de monitor, tabletă sau telefon. Comunică prin apeluri audio în loc de mesaje, joacă boardgames în loc de jocuri video, citește în loc să te uiți la televizor.

2. Ia pauze frecvent


Dacă lucrezi în fața unui ecran sau faci activități care presupun lectură îndelungată sau concentrare vizuală, fă pauze de 15 minute la fiecare 2 ore. Ridică-te de la birou și odihnește-ți ochii închizându-i sau privind în zare. De asemenea, folosește metoda 20-20-20: la fiecare 20 de minute ridică privirea și privește 20 de secunde un obiect aflat la 20 de m. Dacă nu ai o fereastră lângă tine, măcar încearcă să privești obiecte mai depărtate decât ecranul și clipește des câteva secunde.

3. Nu te freca la ochi


Încearcă să nu te freci la ochi atunci când simți că sunt obosiți, pentru că poți introduce bacterii în ei. Chiar dacă lucrezi la birou, bacteriile sau virusurile pot ajunge pe mâinile tale după contactul cu alte persoane și obiecte. Spală-ți mereu mâinile înainte de a-ți atinge fața și ochii. În plus, frecarea puternică poate crea traumatisme la nivelul retinei sau al altor zone de la nivelul ochiului.

4. Ajustează lumina ambientală


Lumina strălucitoare ambientală și lumina albastră emisă de ecrane pot duce la afectarea celulelor din retină, rezultatul fiind durerea și inflamația. Folosește lumină difuză când folosești dispozitive digitale și lumină înajuns de puternică atunci când citești. Cu cât ecranul este mai mic și camera mai întunecată, cu atât oboseala oculară este mai mare.

5. Păstrează distanța optimă față de ecrane


Distanța dintre ochii tăi și ecranul dispozitivului trebuie să fie la valoarea corectă. Dacă folosești un computer, trebuie să privești monitorul de la 60 cm. Între ochi și ecran trebuie să existe un unghi de 15 grade. În cazul telefonului, distanța optimă este de cel puțin 40 cm.

6. Corectează viciile de refracție


Viciile de refracție sunt probleme oculare care se manifestă prin focalizarea greșită a luminii în interiorul ochiului. Imaginea nu se formează unde trebuie pe retină, ci mai în față sau mai în spate. Viciul poate trece neobservat, creierul încercând să-l compenseze. Însă adaptarea suprasolicită vederea și duce la oboseală oculară. De aceea, este bine să mergi la o consultație oftalmologică și optometrică atunci când e confrunți frecvent cu oboseala oculară. Ochelarii de vedere sau lentilele de contact te pot ajuta să corectezi viciul și să scapi de oboseala cronică.

7. Mergi la medicul oftalmolog


Dacă nu ai fost de mult timp ori chiar niciodată la o consultație oftalmologică, ar trebui să îți faci o programare. Vizita la oftalmolog este cu atât mai necesară dacă există simptome ca înroșire, senzație de usturime sau disconfort, durere sau vedere încețoșată. Este mai bine să previi și să tratezi la timp problemele de sănătate a ochilor decât să te confrunți cu afecțiuni sau complicații grave.

Oboseala oculară este o problemă comună. Ține cont de sfaturile noastre și vei descoperi că o poți evita.

Referințe: mayoclinic.org/diseases-conditions/eyestrain/diagnosis-treatment/drc-20372403

Anunt Diamant Euroinstal - Simion Barnutiu

Euroinstal Timisoara - instalatii sanitare, centrale termice, cazane lemne
https://euro-instal.ro