Pe lângă nume deja consacrate ca Adelina Pastor sau Sorin Vătămanu s-au mai remarcat tinere speranţe cum sunt Cosmin Dumitrache, Marius Rafael Drăghici, Delia Maris Irimescu, Teodora Gheorghe şi mulţi alţii. Îmbucurător este faptul că sportivii bănăţeni acoperă toate probele de “fugă”, de la sprint, până la cursele de fond şi “garduri”. Sezonul de “iarnă” a fost terminat en-fanfare de elevii antrenorului emerit Ioan Damaschin cu o evoluţie de excepţie la Balcaniada din Turcia. Acolo Adelina Pastor a devenit campioană balcanică, iar colegii ei Vătămanu şi Dumitrache au venit cu argintul. România a şi dominat competiţia organizată la Istanbul, fetele terminând primele în clasamentul general pe medalii, iar băieţii pe doi.
“A fost un sezon extraordinar. Multe medalii, recorduri şi comportări excelente. Clubul nostru a fost revelaţia întrecerilor naţionale şi toată lumea s-a bucurat de aceste satisfacţii. Lucian Reclaru, preşedintele CSM-ului s-a declarat şi el încântat de numărul mare de medalii şi de perspectiva acestor sportivi. Eu remarcat întreg lotul, cu un plus pentru Adelina Pastor şi Cosmin Dumitrache”, ne-a spus Ioan Damaschin, antrenor emerit de atletism.









